Ma bucur ca prin prezentul volum* poetul revine pentru a doua oara, postum, in actualitate** printr-o mini-antologie de poeme. Ma numar dintotdeauna printre ferventii sustinatori ai nedreptatitului*** Fati (eu, Grigurcu si altii); in multe ocazii (interviuri, prezentari etc.) am situat opera lui la nivelul cel mai de sus, iritand prin asta pe unii din criticii refractari schimbarilor.
Inca intr-un articol din “Romania literara” din 1998 aratam ca originalitatea operei sale (poezie, proza) e in consonanta cu marile repere ale contemporaneitatii (“Matusile, unchii, postasii lui Fati amintesc intr-altfel verva crepusculara a personajelor lui Eugen Ionescu”) si ca in starea aceasta de abulie activa, toate aceste siluete de-o umilinta fosforescenta dau nastere “unor lumi suspendate, intre care alearga stafete lucrurile cele mai umile si-un copil cu capul ras suporta indiferenta universului (). Toate aceste metamorfoze uimite de propria lor coerenta, toate aceste linii de forta pe care se-aseaza pilitura magnetica dau insolitului cotidian un halou care-l trece in himera.”. Si pentru ca articolul era de fapt un raspuns la incitantul Manifest Himerist al lui Vasile Baghiu, imi exprimam parerea ca atat Fati cat si Almosnino (alt nedreptatit**), analizati prin lentila himerista, “isi vor dezvalui virtutile ce-i indreptatesc sa fie situati in primele randuri ale liricii romanesti.” Iar in antologia amintita, faceam referire, asa cum se cuvine, la contributia critica majora a lui Laurentiu Ulici intru intelegerea universului fatian, publicata in antologia sa critica doar cu un an inainte de moartea poetului, asadar in 1995 (“L.U. vorbeste, pe buna dreptate, de “solidarizarea prin singuratate” ce duce “finalmente” la imaginea coplesitoare a lui unu multiplu”). E de mirare ca postfatatorul ignora complet toate datele de mai sus, afirmand: “Nimeni, in acesti zece ani (e vorba de postumitatea poetului – Nota C. Ab.), n-a scris despre Fati nici ca poet, nici ca prozator. (…) Nimeni, aflu, cu exceptia unui prieten, doi (si acestia poeti!) (…) Ei bine, am facut aceasta antologie ca sa fim trei.” Dumnezeule, ce se intampla cu Literele romane?! Dupa monopolizarea contemporaneitatii literare de catre partizanii best-seller-urilor, urmeaza monopolizarea postumitatii critice?! Ulici (in volumul amintit), Ion Pop (in Dictionar analitic…, Casa Cartii de stiinta, Cluj, 2002), eu insumi: iata inca un triumvirat, unul ignorat. si speram sa mai fie si alte nume. Nu jubilam ca suntem numai noi. Jubilam doar in fata versurilor poetului care, ca orice poet major, a prevestit totul, chiar si aceasta trista batalie la poalele umbrei sale: “Deci, acum o mie de ani a fost o ploaie mare/ si un rege care a privit-o./ Saracul rege a murit demult/ si a luat cu el, in mormant, ploaia aceea mare,/ Ca sa nu fie acolo singur./ Multi au venit si au spus ca a fost un rege bun,/ Ca mama lui i-a adus ploaia aceea intr-o ulcica de pamant/ si ca regele nici nu stia sa scrie./ E asa de trist sa fii rege/ si sa privesti, de unul singur, ploaia pe pamant.”
*) Vasile Petre Fati, Zidul si palaria, Editura Vinea, 2006, 100 pag.
**) O selectie de 27 de poeme, insotite de o prezentare critica, apar in lucrarea mea Poezia romana dupa proletcultism/ antologie comentata, Editura Ex Ponto, 2000.
***) Calificativ care, aplicat generatiei ”60, nu stim de ce irita la culme pe unul dintre scriitorii mai tineri; din pacate, in aceste zile, pus intr-o situatie imposibila, are el insusi motive sa-si aproprieze acest calificativ. Ce tie nu-ti place…