“România este o piață interesantă pentru noi, dar trebuie să
recunoaștem că în acest moment încă știm prea puține lucruri despre
această piață”, a afirmat Kalvar Kase, International Business
Director al rețelei R-Kiosk operată de grupul Rautakirja.
Compania, care operează 35 de chioșcuri la nivel local, a anunțat
recent că înghețată planurile de extindere a rețelei din România
pentru cel puțin un an din cauza contextului economic
dificil.
Kalvar Kase a precizat că situația economică a dictat prelungirea
perioadei de desfășurare a proiectului-pilot de intrare în retailul
local.
Primul magazin R-Kiosk de pe piață a fost deschis în vara lui 2008,
compania anunțând la acea dată planuri de inaugurare a 40 de
unități în primul an. “În acest moment suntem încă în procesul de
dezvoltare a propriului concept de retail și de analiză a pieței și
a comportamentului consumatorului român”, a mai spus Kalvar Kase.
Directorul R-Kiosk nu a dorit să precizeze dacă grupul finlandez a
primit oferte de preluare a rețelei de chioșcuri din România.
Operatorul a avut în 2009 afaceri de 4,4 mil. euro, în linie cu
estimările din planul de business, și pierderi de 1,3 mil. euro.
Planul de business pentru 2010 viza o cifră de afaceri de 17 mil.
euro cu 70 de magazine.
Anul trecut, retailerul intenționa să se extindă și în sistem de
franciză, în paralel cu propriile investiții în deschideri de
magazine, însă până în acest moment nu a fost semnat niciun
contract cu investitori noi.
Prin frânarea expansiunii, finlandezii pierd teren în retailul
modern în favoarea rețelei Mic.Ro dezvoltată de o companie
controlată indirect de miliardarul Dinu Patriciu. Lanțul de
chioșcuri Mic.Ro a trecut recent pragul de 100 de unități
operaționale, iar planurile retailerului prevăd inaugurarea a
2.000-3.000 de magazine în următorii doi ani și semnarea primelor
contracte de francizare cu investitori locali în această
toamnă.
Rautakirja, operatorul R-Kiosk la nivel internațional, face parte
din grupul Sanoma care deține în România și compania Hiparion
Distribution, unul dintre cei mai mari distribuitori de presă de pe
piață.
Businessul R-Kiosk se bazează pe vânzarea de presă, țigări,
loterie, băuturi și alimente de tip fast-food, având un concept
similar lanțurilor de benzinării, însă locații accesibile
pietonilor. Un magazin din rețea are o suprafață de 50-100 de metri
pătrați și 300-500 de clienți zilnic, potrivit datelor din piață.
R-Kiosk este primul lanț de magazine mici de proximitate lansat pe
piața românească de un retailer străin.
Cei mai mari jucători în comerțul de proximitate sunt în prezent
micii patroni de buticuri, minimarketuri sau alimentare de la
colțul blocului.
În ultimii doi ani însă lanțurile străine de supermarketuri precum
Carrefour Market, Mega Image sau Billa și-au făcut simțită prezența
tot mai mult în vecinătatea magazinelor tradiționale de cartier,
mizând pe creșterea investițiilor în extindere în ciuda scăderii
consumului.

mihaela.popescu@zf.ro
Finlandezii de la R-Kiosk, cei care au adus în România în 2008 conceptul de chioșc de format modern, spun că ofensiva lor locală este încă în faza de proiect-pilot.