A doua etapa a programului “Rabla”, care incepe astazi, va permite includerea in program a vehiculelor utilitare usoare de sub 3,5 tone detinute de persoane fizice si va oferi posibilitatea ca o persoana sa cumpere mai multe masini noi in cazul in care va casa mai multe automobile mai vechi de zece ani, potrivit ministrului mediului Nicolae Nemirschi.
Decizia a fost luata dupa ce in cadrul primei etape s-au vandut numai 11.500 de masini din totalul de 20.000 de unitati cat prevedea programul.
Ministrul a spus la finele saptamanii trecute ca introduce in sedinta de guvern din aceasta saptamana o ordonanta de urgenta care sa cuprinda cele doua noutati astfel incat “undeva dupa data de 10-15 iunie, a doua etapa intra in functiune cu un numar nelimitat si cu autoutilitare usoare”. “Tinta noastra este sa scoatem anul acesta 60.000 de rable de pe piata, indiferent cu ce marci sunt inlocuite, indiferent ce proprietari le vor avea si le vor utiliza pe cele noi”, a spus ministrul citat de Mediafax. El a adaugat ca de la 1 septembrie, cand va incepe cea de-a treia etapa a “Rabla”, la program ar putea participa si persoanele juridice si ca ar putea sa intre in functiune si posibilitatea de a achizitiona prin leasing o masina.
“Orice ajutor e bine venit din partea statului cu privire la “Rabla”. Extinderea programului la vehicule comerciale usoare va duce la o atenuare a declinului inregistrat de acestea, dar, atat timp cat in program nu pot intra persoane juridice, nu ne asteptam la o revenire”, a spus Alin Tapalaga, directorul general al Porsche Inter Auto, divizia de retail auto a Porsche Holding. In primele patru luni vanzarile de autoturisme au inregistrat un declin de 50%, la 44.558 de unitati, in timp ce piata vehiculelor comerciale usoare a scazut cu aproape 70%, la 5.071 de unitati.
“Tinand cont ca ponderea utilitarelor usoare de sub 3,5 tone este una mica in piata auto, extinderea programului la aceasta categorie nu va avea un impact major. Cresterea din etapa a doua va fi determinata de relaxarea conditiilor de creditare”, a spus Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia.
In conditiile in care va fi extins la firme si la leasing, programul poate ajunge la 60.000 de unitati anul acesta, altfel nu va depasi pragul de 35 – 40.000 de masini, a mai spus vicepresedintele Dacia.
Firmele de leasing spun ca finantarea masinilor achizitionate prin “Rabla” ar putea reprezenta un impuls semnificativ pentru vanzari.
“Va fi un impuls destul de mare pentru firmele de leasing, dar ar trebui sa avem si clienti care sa cumpere. Din cate am vazut pana acum, vanzarile prin “Rabla” nu au mers foarte bine”, a declarat Razvan Diaconescu, directorul general al Impuls Leasing, una dintre cele mai mari companii din leasingul auto.