Societatea NaȚional de Radiocomunicații (SNR) va organiza pe 28 decembrie o licitație pentru achiziționarea unei aplicații software de facturare (billing) a serviciilor furnizate, valoarea estimată a contractului ridicându-se la 2,23 milioane de euro (TVA inclusă).
Autoritatea contractantă urmărește implementarea unui sistem de facturare care să permită emiterea unei facturi unice pentru toate serviciile furnizate unui client, se precizează în caietul de sarcini publicat pe pagina web www.e-licitatie.ro. La licitație pot participa ofertanți ale căror rezultate financiare au fost pozitive în anii 2007, 2008 și 2009, iar pentru ultimul an cifra de afaceri a atins cel puțin 3,5 milioane de euro. De asemenea, ofertanții va trebui să dovedească că au implementat cel puțin un sistem similar în ultimii trei ani.
SNR solicită o garanție de participare de 154.800 de lei, la care se adaugă una de bună execuție reprezentând 5% din valoarea contractului fără TVA.
Operatorul telecom avea 570 de clienți la sfârșitul anului 2009. “În prezent, se gestionează un portofoliu de aproape 1.000 de conturi de clienți, care sunt în proporție de 80% persoane juridice”, a spus directorul de vânzări al SNR Mihai Gropoșilă.