Pablo Neruda a fost un mare poet chilian. La douăzeci de ani a publicat, pe bani proprii, un volum de poeme de dragoste care au fermecat atât de mult, încât Neruda a fost numit “poetul poporului”. Opțiunile comuniste – în 1945 s-a înscris în partidul comunist – nu i-au alterat valoarea literară a operei, iar recunoașterea deplină a obținut-o în 1971, când a fost încununat cu Premiul Nobel pentru literatură. Motivația Academiei Suedeze era elocventă: “Pentru opera lui, care, cu suflul unei forțe elementare, dă viață destinului și viselor unui întreg continent”. Doi ani mai târziu, Pablo Neruda a murit, neapucând să-și vadă tipărit volumul de memorii “Mărturisesc că am trăit”*), publicat la un an după moartea sa.
Sunt amintiri din întreaga viață, copilăria și adolescența petrecute într-un orășel feroviar – se născuse în 1904 în orășelul Temuco -, studenția la Santiago de Chile, primele articole militante, tinerețea trăită în locuri exotice și îndepărtate, (de foarte tânăr a fost numit consul în diferite regiuni – Rangoon, Ceylon, Singapore etc.), activitatea poetică intensă și multiplele prietenii strânse cu mari creatori ai secolului XX: Federico Garcia Lorca, Pablo Picasso, Rafael Alberti, Diego Rivera, Paul Eluard, Luis Aragon și foarte mulți alții, admirabil descriși în aceste memorii. Sunt evocate episoadele dramatice ale Războiul Civil din Spania sau ale celui de-al doilea război mondial, dictatura chiliană în timpul căreia Neruda a fost nevoit să se ascundă și să fugă din țară, moartea tragică a președintelui socialist Salvador Allende. Sunte evocate personalități nenumărate ale vieții publice chiliene ori sud-americane din ultima jumătate de veac, președinți, oameni politici, jurnaliști despre care este imposibil să nu fi citit sau măcar auzit în știrile zilei. Memoriile lui Neruda sunt o radiografie a unei vieți și a unei epoci tumultuoase. În “Mărturisesc că am trăit” se creionează în primul rând un autoportret și, în al doilea rând, portretele unor artiști legendari.“Viața mea e plămădită din toate viețile: vieți ale poetului.” “Poezia, atingând limite incredibile, e un privilegiu al epocii noastre, printre războaie, revoluții și mișcări sociale. Omul a descoperit-o, rănind ori rănit, singur sau în mijlocul mulțimii. Când am scris primele cărți în singurătate, n-am crezut niciodată c-o să le citesc mai târziu în piețe, pe străzi, în fabrici, școli, teatre și grădini. Am străbătut țara în lung și-n lat, prezentându-mi poezia tuturor.” “Nu cred în originalitate. E doar un fetiș creat în epoca noastră. Cred însă în personalitatea depășind orice limbaj, orice formă, orice direcție a creației artistice.” “În opera mea am vrut să arăt că poetul poate scrie pe o temă dată, necesară mai multor oameni. Aproape toate capodoperele din Antichitate au fost create la cerere.” ” Trăiești o viață întreagă într-o limbă.”
O carte care merită citită pe mai multe paliere simultan – pentru informare, dar și pentru plăcerea estetică.
*) Pablo Neruda – Mărturisesc că am trăit. Memorii, Editura Vellant. Traducere din limba spaniolă și note de Luminița Voina-Răuț.