Posturile de radio care emit prin satelit – cea mai noua tehnologie de succes lansat in SUA in secolul 21 – incep sa prinda la public si creeaza deja profit, desi nici unul nu are mai mult de doi ani.
Popularitatea lor vine multitudinea de programe oferite, acoperirea imensa, numarul redus de reclame si perfectionarea receptoarelor, care s-au adaptat la nevoia de mobilitate a utilizatorului. Diferentele fata de radioul FM sunt enorme. Intai, serviciul nu poate fi receptionat fara plata unui abonament lunar si fara a cumpara receptoarele speciale. In al doilea rand, fiecare din statiile care emit prin satelit ofera 100 de canale cu teme speciale, de la economie, politica, sport, pana la programe pentru copii. Reteaua de sateliti le confera acoperire nelimitata pe teritoriul SUA, iar canalele de muzica nu intrerup piesele si nu schimba stilurile. Sunt canale de muzica clasica, canale de jazz, de rock si asa mai departe. Apoi sunt canale dedicate informatiilor de afaceri, ca Bloomberg Radio sau C-Span cu stirile politice. Talk-show-urile au canalul lor si acum exista si canale pentru homosexuali sau un canal dedicat celor de culoare.
Doua statii de emisie domina aceasta piata in prezent. XM Satellite Radio, care s-a lansat la finele lui 2001 si Sirius, lansat la jumatatea lui 2002. Pana anul acesta insa, receptoarele greoaie si costisitoare au facut serviciile putin accesibile pentru public. Receptoarele erau diferite cel de masina cu cel din camera si costau fiecare cateva sute de dolari. Abonamentul la XM  costa 9,99 dolari pe luna, iar cel la Sirius 12,95 $. Acum, statiile de emisie au trecut printr-o adevarta revolutie. S-a decis ca structura initiala – ca statii de divertisment in masina – era gresita si ca radioul prin satelit este destinat tuturor utilizatorilor. Noile aparate de receptie nu sunt cu mult mai performante, dar sunt gandite mai bine. Ele sunt formte din doua parti, una mobila si un kit fix care sta in masina sau acasa. PArtea mobila – nu mai mare decat un waqlkman clasic – poate fi acum usor scoasa din masina si montata in suportul de acasa (plug and play). Iar pretul receptorului a ajuns la 99 de dolari. Kiturile fixe costa alti 69 de dolari, existand si o consola mobila ce costa inca 99 de dolari. Oricum, mai putin decat prima varianta care costa 400$. Astfel, XM Satellite Radio spune ca a ajuns la 700.000 de abonati. Iar adversarii de la Sirius au atras si ei 100.000 de americani pana acum. 
Pentru ascultator, radioul prin satelit este cu adevarat o experienta noua. Calitatea sunetului la canalele de muzica este la cel mai inalt nivel, insa la unele canale de politica statiile folosesc tehnologii de comprimare, care fac vocile sa se auda ca din butoi, spun cei care au ascultat. Insa faptul ca poti la orice ora sa gasesti muzica favorita, programul de stiri sau sport sau chiar canalul cu comedii favorit, este ceva nemaiintalnit pana acum.
Exista totusi si neplaceri. Chiar daca acoperirea ajunge de la Atalantic la Pacific, in interiorul unor cladiri receptia nu este buna. Aparatul are nevoie sa scoateti antena pe un geam, iar aceasta are nevoie de un cablu care se conecteaza la receptor. La fel, cand se trece cu masina pe sub un pod, prin tunel sau chiar pe sub copacii mai stufosi semnalul se pierde. Numai XM ofera o consola mobila, insa nu este nici pe departe radioul de buzunar pe care il stim cu totii. Este o cutioaie de 50 de centimetri, care are nevoie de 6 baterii, care nu tin mai mult de 20 de ore. Sirius nu ofera inca vreun radio mobil, dar partenerii sai lucreaza la unul. Imperfect deocamdata, radioul prin satelit ia insa avant si se dovedeste a fi noul tip de media pe care il cautau strategii in perioada boom-ului industriei IT. Va inlocui el radioul clasic? Mai e mult pana atunci.