Cu toate că situația economiei nu este foarte bună, iar mulți dintre antreprenorii locali sunt nemulțumiți de ceea ce ei numesc lipsa de inițiativă a guvernului central, unii oamenii de afaceri sunt încă răbdători: 100 de zile de guvernare ale Cabinetului Ponta 2, împlinite la 31 martie, sunt prea puține pentru a ne da seama de intențiile Executivului.

““Încă este prematur să-i judecăm. Criza se adâncește tot mai mult, văd asta și la mine în business, iar măsurile pripite într-o astfel de situație nu sunt cele mai bine. Să-i mai lăsăm trei luni și apoi ne vom da seama ce vor. Echipele la ministere sunt noi, nu există nici bani la buget. Fiecare își face echipele acum, e și altgoritmul politic, sunt interese de partid, nu este ca în business unde zici <îți faci echipa> și gata. Aici în zona guvernamentală este mai greu, trebuie să mai avem răbdare””, spune Radu Rimiș, proprierarul CrisTim.

Radu Timiș are de ce să fie optimist, pentru că, spre deosebire de altele, afacerea sa a crescut anul trecut, pentru prima dată în ultimii patru ani.

CrisTim a avut în 2012 un rulaj de 76 mil. euro de euro, în creștere cu 10% față de 2011.