Raiffeisen Bank, a treia instituție de credit de pe piață, a recuperat anul trecut aproape 50 mil. euro prin operațiuni de restructurare a portofoliului de real-estate, diminuându-și expunerea în special pe proiecte rezidențiale.
Sub presiunea căderii prețurilor și a înghețării pieței imobiliare, mai multe bănci au recurs în ultimii doi ani la transferul unor active pe vehicule speciale, la executări silite sau alt tip de vânzare pentru a mai scăpa de povara provizioanelor. De asemenea, Raiffeisen a revizuit structurile de finanțare a unor clădiri de birouri și terenuri, solicitând capital suplimentar din partea dezvoltatorilor, iar mai multe credite imobiliare acordate unor persoane juridice au fost restructurate.
La nivelul portofoliului corporate, banca a continuat anul trecut procesul de echilibrare a proiectelor finanțate între activele industriale și cele imobiliare, reușind să mărească finanțările de proiecte industriale. Potrivit raportului anual al băncii, în 2010 au fost finanțate proiecte în agribusiness, metalurgie și sănătate – inclusiv achiziții. Raiffeisen susține că a reușit atragerea “unuia dintre cei mai mari furnizori în sectorul sanitar”.