Raiffeisen Bank, a patra bancă după active la jumătatea acestui an, a contractat un împrumut pe termen mediu de 150 mil. euro, din care 40 mil. euro provin de la BERD, iar restul de 110 mil. euro de la un sindicat de bănci.

“Banii împrumutați se vor folosi pentru finanțarea activității generale a băncii. Scadența pentru tranșa de la BERD este de 5 ani, compusă din doi ani și jumătate de grație plus doi ani și jumătate pentru plata principalului, în timp ce pentru suma sindicalizată scadența este la doi ani cu rambursare tip bullet (integrală la maturitate – n.r.)”, spune James Stewart, vicepreședinte pe trezorerie și piețe de capital al Raiffeisen. El precizează că banca nu are nevoie de acești bani pentru refinanțarea vreunui alt credit important ajuns la scadență.

Prezența BERD în acest aranjament de finanțare a făcut ca pentru partea sindicalizată de 110 mil. euro Raiffeisen să plătească o marjă de 1,75% peste referința EURIBOR, în condițiile în care CDS-urile pentru România (costul asigurării contra riscului de default) se situează în prezent la 340 de puncte de bază (3,4 puncte procentuale) în contextul tensiunilor de pe piața externă.

James Stewart precizează că împrumutul de 150 mil. euro nu afectează planurile pentru lansarea în acest an a programului de finanțare externă EMTN (prin emisiuni succesive de titluri în euro pe termen mediu), care rămân neschimbate. În primăvară AGA băncii a aprobat un astfel de program de finanțare cu plafon de 1,5 mld. euro pe doi ani.

Sindicalizarea de 110 mil. euro a avut drept aranjori principali mandatați inițial și administratori ai registrului de subscriere BNP Paribas, Commerzbank, un grup de subsidiare membre ale Raiffeisen Group, incluzând banca-mamă Raiffeisen Bank International, plus americanii de la Wells Fargo.

Pe de altă parte, din structura de finanțare au făcut parte bănci “anomine” pentru piața internațională a sindicalizărilor: aranjor principal este o bancă finlandeză – Pohjola Bank, aranjor principal senior este o bancă austriacă pe nume Hypo Noe, iar coaranjor o instituție financiară slovenă – Adria Bank.

BERD afirmă că împrumutul aranjat pentru Raiffeisen are ca scop deblocarea accesului la piețele de capital pentru băncile românești, fiind prima sindicalizare pentru o bancă locală de la declanșarea crizei în 2008.