Raiffeisen Centrobank, banca de investiții a grupului financiar austriac omonim cu sediul la Viena, va lista 13 produse structurate având ca activ suport acțiunile Fondului Proprietatea (FP) pe bursele de valori din Viena, Stuttgart și Frankfurt, permițând investitorilor străini să parieze în euro pe evoluția FP.
Acestea sunt primele instrumente financiare care permit speculațiile pe Fondul Proprietatea, în condițiile în care la București, de la listarea din 25 ianuarie, acțiunile FP au fost puțin volatile și au evoluat într-un interval îngust (0,59-0,61 lei/acțiune). Mai mult, deși pe Bursa locală, acțiunile FP sunt singurele pe care investitorii pot face short selling (vânzări în lipsă, un pariu pe scăderea acțiunilor), până în prezent Bursa nu a înregistrat astfel de tranzacții. Contractele de tip futures pe acțiunile FP nu sunt suficient de lichide pentru a oferi investitorilor posibilitatea de a specula evoluția acțiunilor FP direct de la București.
“Planul este de a avea trei certificate turbo, două certificate discount și opt warrant-uri. Produsele urmează să fie listate la Viena, Stuttgart și Frankfurt. Aceste produse dau posibilitatea investitorilor europeni să investească în Proprietatea direct în euro și oferă posibilitatea de leverage”, a spus Dana Mirela Ionescu, președintele Raiffeisen Capital & Investment, divizia locală de brokeraj și investment banking a grupului austriac. RCI a fost liderului consorțiului de brokeri care a pregătit listarea FP de la Bursa din București din 25 aprilie. Raiffeisen Centrobank este market maker pe acțiunile FP.
Produsele structurate sunt instrumente financiare derivate construite pe un activ suport, care poate fi o acțiune, indice, valută sau o marfă. Acestea expun investitorul unui risc mult mai ridicat decât activul suport și prin efectul de leverage (levier – n.red.) îi permit investitorului să ia parte la o creștere/scădere mai mare decât cea a activului suport.
În cazul unui certificat discount, investitorul de la Frankfurt sau Viena poate cumpăra acțiunea FP mai ieftină cu circa 4%. Dacă la București acțiunea FP este 0,6 lei, investitorul de la Viena are acces la acțiunea FP la un preț de 0,576 lei. Fiind mai ieftin cu 4%, și randamentul/pierdere pe certificatul discount este mai mare. Atunci când la București acțiunea FP ajunge la 0,72 lei, investitorul nu mai beneficiază de creșterea acțiunii.
“Certificatele turbo sunt cotate în euro și, în funcție de leverage-ul produsului, multiplică evoluția cursului FP de pe bursa București. De exemplu, pentru un leverage de 2, o creștere a FP cu 0,5% se va reflecta în portofoliul celui care a cumpărat certificatul într-o creștere de 1%. Certificatul discount conține în structura sa o opțiune “call”, ceea ce permite cumpărarea acțiunii FP la un discount (aprox. 4%) față de prețul de la bursă, dar deținătorul nu poate beneficia de creșterea prețului FP peste 0,72 lei. Warrant-ul este de fapt o opțiune “call” pe acțiunea FP cu un cap de 0,72 lei și maturitatea de un an”, a explicat Dana Ionescu.