Inflația ar putea coborî temporar sub 2,5% în prima parte a anului viitor, în principal datorită efectului de bază favorabil, iar BNR ar putea reduce dobânda de politica monetară cu 0,5 puncte în primul semestru după o scădere cu 0,25 puncte încă din ianuarie, se arată într-o analiză Raiffeisen.

“Anticipăm că banca centrală va calibra poziția politicii monetare, în baza dinamicii presiunilor inflaționiste de bază, inflației proiectate peste un an și riscurilor privind proiecția de inflație. Ne așteptăm ca banca centrală să reducă dobânda de politică monetară cu 50 puncte de bază (0,5 puncte procentuale) în primul semestru din 2012. Nu poate fi exclusă o reducere cu 25 puncte de bază în ianuarie, dacă nu se vor manifesta turbulențe puternice pe piețele externe la acel moment”, se arată într-o analiză Raiffeisen.

Prețurile de consum au crescut în noiembrie cu 0,42% față de octombrie, iar rata anuală a inflației a coborât la 3,44%, de la 3,6% în octombrie. Inflația a stabilit în septembrie și noiembrie două noi minime după 1990, de 3,45%, respectiv 3,44%, datorită dispariției efectului anualizat al majorării TVA de la 19% la 24% în iulie 2010.

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a redus în noiembrie pentru prima dată într-un an și jumătate rata dobânzii de politică monetară, cu 0,25 puncte procentuale, de la 6,25% la 6%.

Presiunile inflaționiste la produsele de bază (excluzând prețurile administrate, prețurile volatile și prețurile produselor din tutun și alcool) au rămas nesemnificative în noiembrie, cu o rată anuală de creștere de 2,7%, notează Raiffeisen.

Analiștii băncii anticipează că rata anuală a inflației va continua să scadă în următoarele luni, la 3% în februarie și chiar sub 2,5% în aprilie-mai, însă doar datorită efectului de bază.

“În primul rând, există un efect statistic de bază puternic și favorabil dat de dinamica prețurilor volatile la alimente față de perioada corespunzătoare de acum 12 luni (trimestrul patru 2010 – trimestrul doi 2011). La finele lui 2010 și începutul lui 2011 a fost remarcată o creștere puternică a prețurilor la fructe și legume, care s-a inversat recent. În noiembrie, prețurile la fructe și legume erau cu 8,7% mai mici decât cu un an înainte. Trendul ar trebui să se mențină până în iunie 2012. Astfel, credem că aceste prețuri ar putea avea o contribuție de minus 0,8 puncte procentuale la rata anuală a inflației în prima jumătate a anului viitor. Asta înseamnă că rata anuală a inflației va rămâne foarte scăzută în această perioadă”, notează Raiffeisen.

Totodată, analiștii Raiffeisen amintesc că Guvernul a decis să amâne creșterea prețurilor reglementate la gazele naturale furnizate populației până la finalul primului trimestru al anului viitor, factor care va contribui de asemenea la inflația scăzută.

“Totuși, nu există încă un calendar privind ajustarea prețurilor administrate. Deși suntem aproape de sfârșitul acestui an, nu există nicio veste din partea Agenției Naționale de Reglementare în domeniul Energiei în privnița dimanicii tarifelor la electricitate din ianuarie 2012. De altfel, dinamica prețurilor administrate rămâne un mare semn de întrebare în privința proiecțiilor de inflație. Momentul și amploarea creșterii acestor tarife ar putea rezulta în devieri de la estimările de inflație”, potrivit raportului Raiffeisen.

BNR a revizuit în luna noiembrie prognoza de inflație pentru finalul acestui an de la 4,6% la 3,3%, iar proiecția pentru anul viitor a fost redusă de la 3,5% la 3%.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat la începutul lunii decembrie că rata inflației de la sfârșitul acestui s-ar putea plasa sub nivelul de 3,3% prognozat de banca centrală. BNR țintește pentru acest an o inflație de 2-4%.