Raiffeisen Leasing se așteaptă ca 40% din businessul nou de anul acesta să vină de la clienții băncii-mamă, după ce în primăvară a început pentru prima dată să își promoveze produsele prin intermediul rețelei instituției de credit. Raiffeisen Bank este o bancă de top zece, cu o rețea formată din peste 500 de sucursale și agenții.
Pentru 2010 compania de leasing și-a planificat o creștere de două cifre a afacerilor, după ce anul trecut a avut o scădere dramatică. Valoarea bunurilor finanțate de Raiffeisen Leasing s-a redus de la 191 de milioane de euro în 2008 la 10,8 milioane de euro în 2009, ceea ce înseamnă o scădere de 94%. De asemenea, finanțatorul a mers pe pierdere în 2009, dar nu a făcut publică valoarea acesteia. Întreaga piață de leasing s-a prăbușit anul trecut cu peste 70%, coborând la nivelul de 1,3 miliarde de euro.
“Din aprilie am început să propunem produsele noastre prin forța de vânzări a băncii. Din obiectivul nostru de new business în 2010, 40% urmează să se realizeze prin intermediul băncii, iar anul viitor ponderea băncii va crește la 60-70%. În același timp, nu vom renunța la rețeaua proprie de distribuție (compania are 12 unități teritoriale – n. red.). Ne-am propus o creștere de două cifre pentru 2010”, afirmă Felix Daniliuc, directorul general al Raiffeisen Leasing. El a preluat conducerea companiei în luna ianuarie, înlocuind-o pe Mihaela Mateescu. Anterior, a ocupat timp de trei luni poziția de director general adjunct al companiei. Integrarea distribuției de produse de leasing în activitatea băncii a fost unul din principalele obiective ale lui Daniliuc pentru 2010.
Se uită mai mult la management
decât la cifre
Raiffeisen Leasing lucrează în principal cu clienți corporate, persoanele fizice reprezentând sub 1% din portofoliul companiei. “Mult-așteptata revenire a economiei nu se produce. Ne aflăm într-un context macro în care trebuie să încurajăm companiile să își creeze perspective pentru businessul lor. Noi putem face acest lucru oferindu-le finan­țare”, spune Daniliuc.
Totuși, în condițiile în care indicatorii financiari ai multor companii s-au înrăutățit anul trecut, din cauza pierderilor și a scăderii afacerilor, mult mai puține se califică acum pentru accesarea unei finanțări. În acest context, șeful Raiffeisen Leasing susține că încearcă să evalueze companiile mai mult pe baza calității managementului și a perspectivelor de dezvoltare decât pe baza cifrelor din trecut.
“Vrem să valorizăm mai mult analiza calitativă, adică perspectivele companiei și calitatea managementului, pentru că analiza cantitativă – cea a indicatorilor financiari – nu arată foarte bine.”
Daniliuc nu a precizat valoarea bunurilor finanțate de Raiffeisen Leasing în primul semestru, spunând doar că aceasta a fost conform așteptărilor. El spune că s-a îmbunătățit comportamentul de plată al clienților, comparativ cu anul trecut. “Cred că a avut impact și decizia BNR de a introduce obligativitatea raportării întârzierilor din leasing la Centrala Riscurilor Bancare.”

A recuperat 450 de mașini
și echipamente
În primul semestru Raiffeisen Leasing a recuperat de la clienții care nu și-au mai putut plăti ratele 450 de bunuri, printre care camioane, autoturisme, autoutilitare și echipamente de construcții. Din acestea, peste 300 au fost revândute, compania având în prezent “pe stoc” 120 de bunuri.
“Cel mai mult am vândut la extern, în Olanda, Polonia, acestea au fost în top, foarte puțin în Germania. La intern s-au vândut bine echipamentele, prin releasing (finan­țarea de bunuri recuperate – n. red.)”, explică directorul general al Raiffeisen Leasing.