Eficientizarea operațiunilor rămâne la vârful listei priorităților pentru Raiffeisen, în condițiile în care veniturile au scăzut anul trecut mai repede decât cheltuielile curente, ceea ce a trimis raportul cost/ venituri la 64,5%.
“Chiar și cu o majorare a creditelor, nu știu dacă pot crește veniturile. Este foarte important să eficientizăm operațiunile”, spune Steven van Groningen, președintele executiv al Raiffeisen Bank. În 2009, raportul cost/venituri (unul dintre cei mai importanți indicatori de eficiență) fusese de 60%.Van Groningen nu a prezentat o țintă în privința majorării soldului creditelor anul acesta, însă a precizat că deja împrumuturile nou-acordate depășesc rambursările pe toate segmentele. Creșterea ar trebui să fie mai însemnată în zona corporate.
Soldul creditelor acordate a urcat anul trecut cu 18%, până la 3 miliarde de euro. “Am avut creșteri pe toate segmentele, iar în 2010 nu am mai externalizat nimic”, a precizat Van Groningen. În anii trecuți banca înregistra o parte din creditele vândute în bilanțurile unor subsidiare din străinătate ale grupului austriac.
Raiffeisen a înregistrat anul trecut venituri operaționale de 448 de milioane de euro, în scădere cu 8% față de anul precedent. Cu toate că și-a majorat volumul finanțărilor acordate într-un ritm de două cifre, veniturile din dobânzi au avut o creștere de o singură cifră, în condițiile în care marja de dobândă s-a îngustat. Și veniturile din comisioane au crescut marginal, însă Trezoreria a avut o contribuție mai mică, după câștigurile extraordinare din 2009. În schimb, cheltuielile operaționale au scăzut anul trecut abia cu 1%, până la 266 de milioane de euro, ceea ce a condus la deteriorarea raportului cost/venituri.
Spre comparație, BCR, cea mai mare bancă locală după active, a raportat anul trecut un raport cost/venituri de 36,9%, în creștere ușoară de la 34,4% în 2009.
BRD, a doua bancă după active, a avut anul trecut un raport cost/venituri de 39%, în scădere de la 42% în anul precedent.
“Diferența este dată de volumul activelor”, explică Bogdan Popa, directorul financiar (CFO) al Raiffeisen Bank. Banca operează o rețea de 559 de unități teritoriale, iar la sfârșitul anului trecut activele totalizau 5,11 miliarde de euro, în creștere cu 9% față de 2009.
În schimb, BRD are active de 937 de unități, dar și active de peste 11 mld. euro. BCR are active de 16,4 mld. euro și o rețea teritorială de 668 de unități.
Program de emisiuni de note de 1,5 mld. euro pe mai mulți
ani
Managementul Raiffeisen va propune acționarilor să aprobe în
cadrul Adunării Generale de la sfârșitul lunii aprilie un program
de emisiuni de note pe termen mediu, care va asigură diversificarea
bazei de finanțare și accesarea de fonduri cu maturități mai
lungi.
“Programul va fi multivalută și va permite accesarea de resurse cu maturități mai lungi de un an. Titlurile în lei vor fi emise conform legislației românești, cele în euro conform legislației din Germania sau Luxemburg. Vom avea o limită de 1,5 miliarde de euro”, spune Bodgan Popa. Deocamdată nu există un orizont cert pe care proiectul de lansare de emisiuni se va întinde. “Am putea să lansăm prima emisiune de note în semestrul al doilea sau la începutul anului 2012.”
Raiffeisen a mai accesat finanțări de pe piața de capital locală, cu o emisiune de obligațiuni în lei de echivalentul a 34 mil. euro, lansată în mai 2004. Titlurile au avut o maturitate de trei ani.
Propunerea Guvernului la “Prima casă” e complicat de pus în
practică
Raiffeisen nu a luat încă decizia dacă va mai participa la programul “Prima casă”, în condițiile în care Guvernul le-a propus bancherilor să mute o parte din garanțiile primite pentru creditele vândute până acum pentru a acoperi vânzările de noi împrumuturi. Practic, Guvernul nu va suplimenta plafonul de garanții față de cel de până acum (un miliard de euro pentru ediția din 2009 și și încă 700 mil. euro pentru ediția 2010, din care o parte de 200 mil. euro a fost realocată pentru 2011).
“Fiind garantat doar în proporție de 50%, creditul va avea un alt profil pe cerințele de capital și provizioane. Problema nu e dobânda, ci abaterea de la politicile de creditare. Nu poți să dai un credit foarte ieftin cu avans de numai 5%”, a spus Van Groningen, precizând că Raiffeisen nu a luat încă decizia dacă va mai participa la program. În schimb, el spune că la un avans de 15%, dobânzile pot coborî la niveluri atractive.