Clienții Raiffeisen au o jumătate de oră în plus la decontarea plăților ordonate electronic, ora limită pentru plățile de mare valoare devenind 15:30, în loc de 15:00. De asemenea, plățile de mică valoare pot fi decontate acum până la ora 15:00, față de 14:30 pe orarul anterior de procesare a tranzacțiilor. La plățile în valută termenele-limită au fost prelungite cu o oră.
„Beneficiile se aplică pe întreg lanțul comercial, accelerând decontările și îmbunătățind fluxul de lichidități”, spune Florentina Stilu, director de cash management în Raiffeisen. De asemenea, transferurile între conturi deschise la Raiffeisen și ordonate prin sistemul Raiffeisen Online au ora limită 23:50 și se procesează în același regim inclusiv în weekend sau în zilele de sărbători legale. Volumele lunare tranzacționate prin sistemele electronice de plăți ale Raiffeisen depășesc 4 mld. euro.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.12.2013