Analistii casei de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment
(RCI) indica in prezent o tinta de pret de 21 de lei pentru
actiunile Transelectrica, cu 20% peste nivelul estimat anterior, si
a schimbat recomandarea pentru aceste titluri din “reducere” in
“pastrare”. Pretul tinta este cu 6% mai ridicat decat cotatia din
piata de pe parcursul sedintei de ieri de la Bursa, de 19,8
lei/titlu.
Majorarea estimarilor analistilor in ceea ce priveste pretul
actiunilor Transelectrica s-au bazat pe profiturile operationale
mai ridicate determinate de asteptarile privind reluarea cresterii
consumului de electricitate in 2010 si diminuarea riscului de piata
al titlurilor, in conditiile in care Bursa a inregistrat in ultima
perioada variatii mai mici.
Pentru anul 2010, analistii au estimat ca Transelectrica isi va
majora profitul net de 5,5 ori comparativ cu anul trecut, pana la
un nivel de 101,6 mil. lei (24,7 mil. euro) pe date contabile
internationale (IFRS), iar pentru anii urmatori se asteapta la noi
cresteri mai usoare.
Analistii RCI au majorat si pretul tinta pe actiunile Bancii
Transilvania (TLV), cu 8,3% peste estimarea din luna ianuarie a
acestui an, pana la un nivel de 2,49 lei/actiune. Totodata, acestia
si-au mentinut recomandarea de “pastrare” pentru actiunile bancii,
in conditiile in care pretul “corect” vazut in prezent de RCI este
cu 6,4% mai ridicat decat cel la care aceste titluri se
tranzactionau ieri pe Bursa, de 2,34 lei/actiune.
“In pofida unui mediu economic inca dificil, care anticipam ca isi
va reveni doar modest in 2010, Banca Transilvania se bucura de un
mediu competitiv favorabil ca rezultat al: abordarii prudente a mai
multor banci locale, in special cele cu capital strain, din cauza
dificultatilor companiilor-mama; lichiditatii disponibile pe piata
in urma reducerii rezervelor minime de catre BNR si scaderii
dobanzilor la depozitele in lei, care au imbunatatit semnificativ
pozitia competitiva a BT datorita inclinarii portofoliului spre
moneda nationala”, se arata in raportul RCI.
Burse - Fonduri mutuale
Raiffeisen pune la „pastrare” actiunile TEL si TLV
Analistii casei de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment (RCI) indica in prezent o tinta de pret de 21 de lei pentru actiunile Transelectrica, cu 20% peste nivelul estimat anterior, si a schimbat recomandarea pentru aceste titluri din „reducere” in „pastrare”. Pretul tinta este cu 6% mai ridicat decat cotatia din piata de pe parcursul sedintei de ieri de la Bursa, de 19,8 lei/titlu.