“În mod clar vom vedea o tendință de reducere a capacității de distribuție prin rețele pentru că nivelul actual nu se mai justifică în condițiile pieței. O să vedem o altă abordare, de consolidare pe sistemul bancar pentru că nu mai poate fi ignorată problema costurilor, a eficienței. Astăzi, principala ocupație a băncilor este să gestioneze creditele neperformante și cheltuielile în general, nu creșteri de venituri, pentru că acestea în cel mai bun caz rămân pe loc.” Băncile resimt presiuni pe partea costurilor din cauze multiple – de la majorarea TVA la creșterea contribuției la Fondul de Garantare a Depozitelor și la cheltuielile cu provizioane.

La sfârșitul trimestrului I din acest an sistemul bancar opera 6.137 de unități, cu peste 200 mai puține decât în urmă cu un an, mai multe bănci continuând ajustările în ultimele luni după evaluarea șanselor de supraviețuire a agențiilor și sucursalelor.

La Raiffeisen, Van Groningen spune că rețeaua actuală cu 545 de unități este satisfăcătoare, iar în viitor ar putea fi deschise/închise una-două unități în funcție de anumite situații particulare.

În același timp, el nu se așteaptă la surprize pe frontul creditelor neperformante, deși la nivelul pieței în ansamblu rămâne o zonă de risc. “Știm deja ce avem în portofoliu. Preocuparea este să găsim clienți astfel încât să putem profita de situația de pe piață pentru a ne crește cota măcar în termeni reali.” Șeful Raiffeisen spune că banca sa nu a făcut vreun efort deosebit pentru a reveni pe locul al treilea în clasamentul activelor la sfârșitul lui 2010. “A fost un rezultat care a venit de la sine, pe seama deciziilor luate în anii trecuți. Noi neam văzut de treabă, alții au scăzut.” El are însă ambiții de creștere: “Diferența dintre noi și primele două bănci este mare, dar pe termen lung sigur că vreau să ne creștem cota de piață. Suntem OK cu platforma actuală, dar dacă apare pe piață o oportunitate de achiziție, m-aș uita.”