Analiștii grupului austriac Raiffeisen au modificat în sens negativ prognoza de creștere economică a României pe 2012, de la 3,5% la 2,7%, în condițiile în care estimează că întreaga regiune va resimți efectele încetinirii activității economice la nivel global și ale problemelor legate de datoria publică în țări din zona euro și în SUA.
Pentru anul acesta prognoza de creștere a fost menținută la 1,5%.
În schimb, s-au înrăutățit estimările privind cursul de schimb chiar și pentru anul în curs: la finalul lui 2011 euro ar urma să se situeze la 4,21 lei, față de 4,17 lei în prognoza veche, în timp ce pentru sfârșitul lui 2012 Raiffeisen vede euro la 4,19 lei, mult mai sus față de prognoza anterioară care indica o apreciere a monedei naționale până la un curs 4,08 lei/euro.
Numeroase bănci au început să-și ajusteze previziunile privind economia României mai ales după rezultatul slab pe trimestrul al doilea și ținând cont de gradul ridicat de dependență de exporturi – exporturi care deja au fost afectate de încetinirea zonei euro.