La finalul săptămânii trecute presa internațională scria articole omagiale la despărțirea de Raimon Panikkar (foto 1, 2) care a decedat în ziua de 26 august 2010, la Tavertet (Spania), la vârsta de 91 de ani. Personalitate prea puțin cunoscută în România, vestea a trecut neobservată.
“A propune credința omului de astăzi, nu înseamnă a căuta să introduci aici un pic de tomism, dincolo un pic de iudaism sau nu știu care alta dintre doctrinele existente, ci înseamnă a atinge stratul cel mai profund, existențial, umil și mistic al omului”, afirma undeva Panikkar, cuvinte care astăzi ar putea fi considerate drept un rezumat al uriașei sale opere (peste 50 de titluri).
Raimon Panikkar s-a născut în 3 noiembrie 1918 la Barcelona tatăl său fiind indian (de religie hindusă) iar mama catalană (catolică). Această altoire a contribuit la curiozitatea și deschiderea sa pentru ambele culturi, atât cea occidentală cât și cea orientală. A făcut studii și în India, și în Europa. A obținut un doctorat în filosofie (1946) și un altul în științe (1958) la Universitatea din Madrid iar în 1961 un doctorat în teologie la Universitatea Laterana din Roma. A fost hirotonit preot catolic încă din 1946 dar deschiderea sa către hinduism și buddhism a rămas aceeași. A predat ca visiting professor la Harvard în Statele Unite, dar și în India făcând “navetă” câte un semestru pe an din 1966 până în 1987 între cele două țări. După 1987 s-a retras în Catalonia la reședința sa de la Tavertet (Osona) unde a continuat să țină cursuri și seminarii, să organizeze întâlniri internaționale pe teme de filosofie, religie și a tradițiilor spirituale din toate spațiile culturale. A fost președinte al Centrului pentru studii interculturale și religioase (California), președinte al Centrului pentru studii interculturale (Catalonia), vicepreședinte al Centrului Teilhardt pentru viitorul omului (Marea Britanie).
Opera sa a fost tradusă în numeroase limbi, în românește existând doar o singură carte deocamdată – “Între Dumnezeu și Cosmos. O viziune non-dualistă a realității”
traducerea Cornelia Dumitru, Ed. Herald, București, 2006. Cartea constă într-o serie de dialoguri cu Gwendoline Jarczyk pe teme interreligioase precum: sensul realității, orizontul mitului, Biblia, Veda și Scripturile creștine, tăcerea lui Buddha, moartea și învierea, intuiția cosmoteandrică, religia și religiile, timpul circular, experiența mistică, etica științei, inter- și intra-religios, ce este dialogul.
Prelat al dialogului interreligios și intercultural, Raimon Panikkar a fost considerat una dintre marile figuri mistice ale secolului XX, chiar dacă pregătirea și discursul său au fost în primul rând academice.
Întrucât catolicismul permite, în chiar sânul său, nuanțe deosebit de interesante, R. Panikkar nu încetează să caute o spiritualitate a dialogului. Iată de ce afirmația sa nu este deloc șocantă pentru o astfel de viziune: “afirm că Dumnezeul creator trebuie să fie interpretat, nu așa cum apare el la începutul Genezei, ci așa cum îl prezintă sfântul Ioan când spune despre Cuvântul lui Dumnezeu că «toate lucrurile au fost făcute prin el» (Ioan 1, 3), este limpede pentru mine că Logosul s-a întrupat de la început, deși în istorie nu a apărut decât la împlinirea timpurilor. După tradiție, realitatea în întregime – cosmosul – este o cristofanie, și nu doar o teofanie a unui Dumnezeu așa cum ni-l imaginăm într-o perspectivă mai mult sau mai puțin gnostică” (vezi “Între Dumnezeu și Cosmos”, p.113-114).
În termeni patristici, prin modul în care se așază față de realitate și față de semeni, Panikkar are o vădită inteligență duhovnicească: “Atunci când le vorbesc așa-zișilor necredincioși sau atei, le spun de la bun început: «Nu vă lăsați atrași în capcana unei false dialectici, care face așa încât să vă numească necredincioși fiindcă nu credeți în A, dar credeți în B – credeți în om, credeți în realitate, credeți în faptul că vă vorbesc, credeți într-un viitor, credeți în femeie, în frumusețe, în știință, în absurd sau credeți că orice credință (croyance) care este formulată este falsă din principiu; toate acestea constituie credințele voastre, la fel de respectabile pe cât sunt celelalte credințe». Să terminăm o dată pentru totdeauna cu ceea ce eu aș numi o distincție de putere, o diviziune abuzivă între credincioși și necredincioși. De ce aceia care nu cred în A, dar cred în B, ar trebui desemnați ca non-credincioși? «Desigur, nu credeți în Dumnezeu, putem discuta despre acest lucru, el nu împiedică să fiți, și voi, credincioși; refuzați, așadar, această calificare cu care sunteți înzorzonați și care nu este decât efectul unei puteri»” (p.189)…
Pentru marii mistici limitele dintre căile spirituale sunt adesea dizolvate, iată comparația pe care o face Panikkar între buddhism și Meister Eckhart (care afirmase că “Cel care îl caută pe Dumnezeu nu îl găsește”): “Cel care îl caută pe Dumnezeu îl vrea în serviciul său, pentru fericirea, pentru mulțumirea sa, pentru atâtea alte lucruri. În aceasta se înrădăcinează critica lui Buddha în privința oricărei dorințe; o critică ce adesea a fost rău înțeleasă și de aceea eu stabilesc o distincție între dorință și aspirație. Dorința duce spre un lucru precis, are un obiect – de pildă o mâncare, o băutură, o fericire, o pace, pe scurt, un lucru care nu este al meu și la care râvnesc. Este o atitudine firească, dar care, transpusă în planul spiritului, ar duce la pierzanie. Fiindcă ceea ce doresc purcede întotdeauna dintr-o obiectivare a voinței mele: vreau cutare și cutare. O aspirație, dimpotrivă, semnifică dinamismul ființei mele, un răspuns la inspirația spiritului care lucrează dinăuntru. Cel de-al treilea patriarh zen, în veacul al VII-lea, spunea: «Nu căuta adevărul; fii doar fără idei preconcepute»” (p. 69).
Puțină lume știe despre legătura cu românii pe care a avut-o Raimon Panikkar, fiind un bun prieten al Pr. Andrei Scrima. Una dintre dovezi poate fi găsită în cartea intitulată “Andrei Scrima. O gâdire fără țărmuri”, ediție îngrijită de Anca Manolescu (Ed. Humanitas, 2005). Cartea respectivă care a apărut ca urmare a colocviului dedicat lui Andrei Scrima din 2004, cuprinde lucrări semnate de o serie de personalități din străinătate și din țară care l-au cunoscut și au avut relații apropiate cu cel omagiat. Printre aceștia, chiar dacă nu a reușit să ajungă personal în România, găsim o emoționantă mărturie semnată de Raimon Panikkar în care se vorbește despre prietenia sa cu Prof. A. Scrima, începută în India și continuată ulterior. Cei doi erau bursieri ai guvernului Indiei și studiau împreună la universitatea din Benares, în special cursurile lui Murti: “Aveam pe atunci un apartament de două camere în Lanka, nu departe de Benares Hindu University. O încăpere slujea drept capelă, mică și simplă, unde, în fiecare duminică, oficiam liturghia catolică pentru un grup restrâns de studenți catolici. Andrei obișnuia să vină când și când acolo și, mai târziu, într-o scrisoare, mi-a amintit de atmosfera contemplativă a locului. Țin minte că odată a fost chemat la ambasada română, la Delhi. S-a temut atunci de ce putea fi mai rău. Fiindu-i cel mai bun prieten, mi-a încredințat documentele personale, cu instrucțiuni foarte precise pentru cazul în care ambasada l-ar fi trimis înapoi în România comunistă – ceea ce din fericire nu s-a întâmplat.” (vezi “O gândire fără țărmuri”, p. 8). De altfel traseul celor doi frați întru Hristos – unul preot catolic, altul călugăr ortodox -, a fost întrucâtva paralel: au fost profesori universitari într-ale istoriei religiilor și spiritualității, au căutat totdeuna dialogul inter-religios, au fost atrași existențial de mistica cea mai autentică a spațiillor care le-au fost rezervate prin destin.
Raimon Panikkar a pledat continuu pentru conștietizarea profunzimilor realității: “Viața veșnică nu vine după timp. Viața veșnică nu are durată, nu este temporală și nu ține de economia timpului. Această viață infinită nu vine după viața finită: ea este dimensiunea de profunzine chiar a acestei vieți. Este motivul pentru care, dacă nu îmi trăiesc «acum» învierea, nu o voi trăi niciodată. Este posibil să avem acolo o altă viață, este o problemă cosmologică; dar viața veșnică nu este continuarea vieții temporale. O frază a lui Simion Noul Teolog spune acest lucru pe scurt: cei care nu trăiesc viața veșnică aici și acum trebuie să fie convinși că nu o vor trăi niciodată”…
Iată de ce afirm, acum, la plecarea sa din această lume, că Raimon Panikkar este mai prezent ca oricând.

MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura Humorului, Bucovina) are o licență în filosofie (Universitatea București) și un master în antropologia spațiului sacru (Universitatea de Arhitectură ”Ion Mincu”). Este doctorand al Universității București, Facultatea de Litere, cu o temă interdisciplinară în care continuă studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale și profesor de istorie a religiilor în învățământul preuniversitar. A susținut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri – în jurnale, reviste culturale și cu profil spiritual -, producător și realizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principalele televiziuni centrale. În ultimii ani a fost editorialist și editor coordonator (departamentul cultură-religie) la ziarul ”Adevărul” și redactor-șef al revistei ”Adevărul literar și artistic”; ulterior a fost senior editor la agenția de presă ”NewsIn”, coordonând departamentele de cultură-religie și media-publicitate. Actualmente semnează o rubrică săptămânală în suplimentul ”Aldine” al ziarului ”România liberă” și predă istoria religiilor la Universitatea București.