La finalul săptămânii trecute presa internațională scria
articole omagiale la despărțirea de Raimon Panikkar (foto 1, 2)
care a decedat în ziua de 26 august 2010, la Tavertet (Spania), la
vârsta de 91 de ani. Personalitate prea puțin cunoscută în România,
vestea a trecut neobservată.
“A propune credința omului de astăzi, nu înseamnă a căuta să
introduci aici un pic de tomism, dincolo un pic de iudaism sau nu
știu care alta dintre doctrinele existente, ci înseamnă a atinge
stratul cel mai profund, existențial, umil și mistic al omului”,
afirma undeva Panikkar, cuvinte care astăzi ar putea fi considerate
drept un rezumat al uriașei sale opere (peste 50 de titluri).
Raimon Panikkar s-a născut în 3 noiembrie 1918 la Barcelona tatăl
său fiind indian (de religie hindusă) iar mama catalană (catolică).
Această altoire a contribuit la curiozitatea și deschiderea sa
pentru ambele culturi, atât cea occidentală cât și cea orientală. A
făcut studii și în India, și în Europa. A obținut un doctorat în
filosofie (1946) și un altul în științe (1958) la Universitatea din
Madrid iar în 1961 un doctorat în teologie la Universitatea
Laterana din Roma. A fost hirotonit preot catolic încă din 1946 dar
deschiderea sa către hinduism și buddhism a rămas aceeași. A predat
ca visiting professor la Harvard în Statele Unite, dar și în India
făcând “navetă” câte un semestru pe an din 1966 până în 1987 între
cele două țări. După 1987 s-a retras în Catalonia la reședința sa
de la Tavertet (Osona) unde a continuat să țină cursuri și
seminarii, să organizeze întâlniri internaționale pe teme de
filosofie, religie și a tradițiilor spirituale din toate spațiile
culturale. A fost președinte al Centrului pentru studii
interculturale și religioase (California), președinte al Centrului
pentru studii interculturale (Catalonia), vicepreședinte al
Centrului Teilhardt pentru viitorul omului (Marea Britanie).
Opera sa a fost tradusă în numeroase limbi, în românește existând
doar o singură carte deocamdată – “Între Dumnezeu și Cosmos. O
viziune non-dualistă a realității”
traducerea Cornelia Dumitru, Ed. Herald, București, 2006. Cartea
constă într-o serie de dialoguri cu Gwendoline Jarczyk pe teme
interreligioase precum: sensul realității, orizontul mitului,
Biblia, Veda și Scripturile creștine, tăcerea lui Buddha, moartea
și învierea, intuiția cosmoteandrică, religia și religiile, timpul
circular, experiența mistică, etica științei, inter- și
intra-religios, ce este dialogul.
Prelat al dialogului interreligios și intercultural, Raimon
Panikkar a fost considerat una dintre marile figuri mistice ale
secolului XX, chiar dacă pregătirea și discursul său au fost în
primul rând academice.
Întrucât catolicismul permite, în chiar sânul său, nuanțe deosebit
de interesante, R. Panikkar nu încetează să caute o spiritualitate
a dialogului. Iată de ce afirmația sa nu este deloc șocantă pentru
o astfel de viziune: “afirm că Dumnezeul creator trebuie să fie
interpretat, nu așa cum apare el la începutul Genezei, ci așa cum
îl prezintă sfântul Ioan când spune despre Cuvântul lui Dumnezeu că
«toate lucrurile au fost făcute prin el» (Ioan 1, 3), este limpede
pentru mine că Logosul s-a întrupat de la început, deși în istorie
nu a apărut decât la împlinirea timpurilor. După tradiție,
realitatea în întregime – cosmosul – este o cristofanie, și nu doar
o teofanie a unui Dumnezeu așa cum ni-l imaginăm într-o perspectivă
mai mult sau mai puțin gnostică” (vezi “Între Dumnezeu și Cosmos”,
p.113-114).
În termeni patristici, prin modul în care se așază față de
realitate și față de semeni, Panikkar are o vădită inteligență
duhovnicească: “Atunci când le vorbesc așa-zișilor necredincioși
sau atei, le spun de la bun început: «Nu vă lăsați atrași în
capcana unei false dialectici, care face așa încât să vă numească
necredincioși fiindcă nu credeți în A, dar credeți în B – credeți
în om, credeți în realitate, credeți în faptul că vă vorbesc,
credeți într-un viitor, credeți în femeie, în frumusețe, în
știință, în absurd sau credeți că orice credință (croyance) care
este formulată este falsă din principiu; toate acestea constituie
credințele voastre, la fel de respectabile pe cât sunt celelalte
credințe». Să terminăm o dată pentru totdeauna cu ceea ce eu aș
numi o distincție de putere, o diviziune abuzivă între credincioși
și necredincioși. De ce aceia care nu cred în A, dar cred în B, ar
trebui desemnați ca non-credincioși? «Desigur, nu credeți în
Dumnezeu, putem discuta despre acest lucru, el nu împiedică să
fiți, și voi, credincioși; refuzați, așadar, această calificare cu
care sunteți înzorzonați și care nu este decât efectul unei
puteri»” (p.189)…
Pentru marii mistici limitele dintre căile spirituale sunt adesea
dizolvate, iată comparația pe care o face Panikkar între buddhism
și Meister Eckhart (care afirmase că “Cel care îl caută pe Dumnezeu
nu îl găsește”): “Cel care îl caută pe Dumnezeu îl vrea în
serviciul său, pentru fericirea, pentru mulțumirea sa, pentru
atâtea alte lucruri. În aceasta se înrădăcinează critica lui Buddha
în privința oricărei dorințe; o critică ce adesea a fost rău
înțeleasă și de aceea eu stabilesc o distincție între dorință și
aspirație. Dorința duce spre un lucru precis, are un obiect – de
pildă o mâncare, o băutură, o fericire, o pace, pe scurt, un lucru
care nu este al meu și la care râvnesc. Este o atitudine firească,
dar care, transpusă în planul spiritului, ar duce la pierzanie.
Fiindcă ceea ce doresc purcede întotdeauna dintr-o obiectivare a
voinței mele: vreau cutare și cutare. O aspirație, dimpotrivă,
semnifică dinamismul ființei mele, un răspuns la inspirația
spiritului care lucrează dinăuntru. Cel de-al treilea patriarh zen,
în veacul al VII-lea, spunea: «Nu căuta adevărul; fii doar fără
idei preconcepute»” (p. 69).
Puțină lume știe despre legătura cu românii pe care a avut-o Raimon
Panikkar, fiind un bun prieten al Pr. Andrei Scrima. Una dintre
dovezi poate fi găsită în cartea intitulată “Andrei Scrima. O
gâdire fără țărmuri”, ediție îngrijită de Anca Manolescu (Ed.
Humanitas, 2005). Cartea respectivă care a apărut ca urmare a
colocviului dedicat lui Andrei Scrima din 2004, cuprinde lucrări
semnate de o serie de personalități din străinătate și din țară
care l-au cunoscut și au avut relații apropiate cu cel omagiat.
Printre aceștia, chiar dacă nu a reușit să ajungă personal în
România, găsim o emoționantă mărturie semnată de Raimon Panikkar în
care se vorbește despre prietenia sa cu Prof. A. Scrima, începută
în India și continuată ulterior. Cei doi erau bursieri ai
guvernului Indiei și studiau împreună la universitatea din Benares,
în special cursurile lui Murti: “Aveam pe atunci un apartament de
două camere în Lanka, nu departe de Benares Hindu University. O
încăpere slujea drept capelă, mică și simplă, unde, în fiecare
duminică, oficiam liturghia catolică pentru un grup restrâns de
studenți catolici. Andrei obișnuia să vină când și când acolo și,
mai târziu, într-o scrisoare, mi-a amintit de atmosfera
contemplativă a locului. Țin minte că odată a fost chemat la
ambasada română, la Delhi. S-a temut atunci de ce putea fi mai rău.
Fiindu-i cel mai bun prieten, mi-a încredințat documentele
personale, cu instrucțiuni foarte precise pentru cazul în care
ambasada l-ar fi trimis înapoi în România comunistă – ceea ce din
fericire nu s-a întâmplat.” (vezi “O gândire fără țărmuri”, p. 8).
De altfel traseul celor doi frați întru Hristos – unul preot
catolic, altul călugăr ortodox -, a fost întrucâtva paralel: au
fost profesori universitari într-ale istoriei religiilor și
spiritualității, au căutat totdeuna dialogul inter-religios, au
fost atrași existențial de mistica cea mai autentică a spațiillor
care le-au fost rezervate prin destin.
Raimon Panikkar a pledat continuu pentru conștietizarea
profunzimilor realității: “Viața veșnică nu vine după timp. Viața
veșnică nu are durată, nu este temporală și nu ține de economia
timpului. Această viață infinită nu vine după viața finită: ea este
dimensiunea de profunzine chiar a acestei vieți. Este motivul
pentru care, dacă nu îmi trăiesc «acum» învierea, nu o voi trăi
niciodată. Este posibil să avem acolo o altă viață, este o problemă
cosmologică; dar viața veșnică nu este continuarea vieții
temporale. O frază a lui Simion Noul Teolog spune acest lucru pe
scurt: cei care nu trăiesc viața veșnică aici și acum trebuie să
fie convinși că nu o vor trăi niciodată”…
Iată de ce afirm, acum, la plecarea sa din această lume, că Raimon
Panikkar este mai prezent ca oricând.
MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura Humorului, Bucovina) are o licență în filosofie (Universitatea București) și un master în antropologia spațiului sacru (Universitatea de Arhitectură ”Ion Mincu”). Este doctorand al Universității București, Facultatea de Litere, cu o temă interdisciplinară în care continuă studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale și profesor de istorie a religiilor în învățământul preuniversitar. A susținut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri – în jurnale, reviste culturale și cu profil spiritual -, producător și realizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principalele televiziuni centrale. În ultimii ani a fost editorialist și editor coordonator (departamentul cultură-religie) la ziarul ”Adevărul” și redactor-șef al revistei ”Adevărul literar și artistic”; ulterior a fost senior editor la agenția de presă ”NewsIn”, coordonând departamentele de cultură-religie și media-publicitate. Actualmente semnează o rubrică săptămânală în suplimentul ”Aldine” al ziarului ”România liberă” și predă istoria religiilor la Universitatea București.