Gigantul indian Ranbaxy si-a bugetat investitii de peste 20 mil. dolari (16 mil. euro) intr-un interval de doi ani in producatorul local Terapia pe care l-a achizitionat anul trecut in urma unei tranzactii de 324 mil. dolari (270 mil. euro). Suma este una dintre cele mai mari investitii post-achizitie de pe piata farma locala.
“Cand am inceput procesul de due-dilligence pentru Terapia ne-am asumat niste obligatii de investitii, prin care am avut in vedere continuarea afacerii. Anul trecut am investit aproximativ 10 milioane dolari (8 mil. euro – n.red.), iar anul acesta avem in plan o cifra similara. Lucrurile nu se opresc doar la cumpararea unei companii”, a declarat intr-un interviu acordat ZF Peter Burema, presedintele diviziei farmaceutice a Ranbaxy la nivel mondial.
Banii se concretizeaza in reorganizarea si upgradarea facilitatilor de productiei ale companiei locale.
Integrarea producatorului Terapia in cadrul gigantului Ranbaxy a fost cel mai dificil proces pentru managementul grupului indian, dintre cele trei achizitii pe care le-a derulat in numai o saptamana in 2006. Ranbaxy a semnat deal-uri similare in Italia si Belgia. La cateva luni diferenta indienii au cumparat de asemenea o companie in Spania.
“Eu am coordonat intregul proces de integrare pentru cele trei companii achizitionate de Ranbaxy in acea saptamana, dar si pe cea spaniola. Cel mai dificil proces a fost cel pentru Terapia, pentru ca in Belgia a fost vorba de integrarea unui portofoliu de produse si a unei echipe restranse de oameni, iar in Italia numai de un portofoliu de produse”, a afirmat Peter Burema.
Indienii au achizitionat anul trecut producatorul local Terapia in urma unei tranzactii de 324 mil. dolari (270 mil. euro). Prima decizie pe care a luat-o dupa achizitie a fost cresterea echipei de vanzari la aproximativ 350 de persoane de la peste 100 la finele anului 2005. “Cea mai dificila etapa a procesului de integrare a reprezentat-o gasirea persoanelor potrivite pentru pozitiile potrivite. Cred ca in final am reusit sa facem acest lucru”, a spus Peter Burema.