Randamentul investițiilor în spații de birouri și de retail a continuat să scadă în primul trimestru, reducerea fiind de 0,25 puncte procentuale față de sfârșitul anului trecut, la 8,75%, respectiv 10,25%, iar chiriile au stagnat, potrivit CB Richard Ellis.

Scăderea randamentelor din primele trei luni vine după ce în ultimul trimestru al anului trecut acestea s-au redus cu 0,5 puncte procentuale, până la 9%, respectiv 10,5%, față de trimestrul anterior. În 2010 indicatorii au atins cele mai ridicate niveluri.

Randamentul pe piața spațiilor de birouri s-a menținut constant în majoritatea țărilor din Europa în primul trimestru față de decembrie 2010, doar în Lisabona și Porto înregistrându-se creștere.
Scăderea randamentelor investițiilor se transpune într-o scumpire a activelor scoase la vânzare. Prețul de vânzare a unei proprietăți imobiliare se stabilește pe baza randamentului anual (yield), calculat ca raport între veniturile care pot fi obținute de cumpărător și suma plătită pentru achiziționarea proprietății. Cu cât yield-ul este mai mic, cu atât prețul plătit este mai mare, iar cumpărătorul își va recupera investiția într-un timp mai lung.

Scăderi mai ridicate ale randamentelor pe piața birourilor au avut loc în Sofia, Belgrad și Geneva (0,5 puncte) și Kiev (1 punct procentual).

Și după aceste scăderi Bucureștiul se menține în topul celor mai mari randamente, fiind depășit doar de Sofia și Belgrad, fiecare cu 9,5%, Moscova (10,5%), St. Petersburg (12%) și Kiev (13%).

Chiriile au rămas la valorile medii de la finele anului trecut, de 19,5 euro pe metru pătrat pe lună.