Ioan Mircea Pașcu

Bătălia pentru NATO

Raport personal

Editura RAO

Cuvânt-înainte de Lord Robertson. Introducere la ediția a II-a de George Cristian Maior.

Reeditarea „Bătăliei pentru NATO”, așa cum a fost aceasta trăită de domnul Ioan Mircea Pașcu, ministru al Apărării Naționale în perioada 2000-2004, a fost prilejuită de împlinirea a 10 ani de la aderarea României la NATO, care reprezintă în opinia domnului Maior „cel mai important moment pentru securitatea României din întreaga sa istorie modernă. România nu avut niciodată, în istorie, garanții de securitate similare celor oferite de cea mai puternică alianță militară și politică din lume. Acum, când evenimentele din estul granițelor României sunt de o asemenea natură încât să pericliteze stabilitatea regională, se vede cât de importante sunt, din punct de vedere politic și din punct de vedere militar, siguranța și confortul conferite de apartenența României la Alianța Nord Atlantică.”
În prezentarea volumului, George Maior a realizat o sinteză a diferitelor planuri pe care s-a dus bătălia pentru aderarea la NATO. Au fost trecute în revistă reforma profundă a forțelor armate, componenta de diplomație a apărării, precum și decizia curajoasă de a ne număra printre primele țări care s-au alăturat, imediat după 11 septembrie 2001, efortului de contracarare a terorismului internațional. Potrivit directorului SRI, „această decizie strategică dificilă a contribuit enorm de mult la recredibilizarea României din punct de vedere al statutului său de partener în NATO, la acea vreme, din punct de vedere al expunerii capacității sale reale de a-și asuma misiuni de anvergură și din punct de vedere al capacității sale de a se comporta ca un aliat, înainte chiar de a fi primiți în NATO.”
La lansarea cărții, la Târgul de carte Bookfest, George Cristian Maior a subliniat faptul că ministrul Pașcu s-a numărat printre primii care au evidențiat importanța strategică și geopolitică a Mării Negre. „Iată că acum Marea Neagră devine dintr-o dată un punct multistrategic pe harta globală, chiar o linie de demarcație importantă geopolitică între două lumi aflate în pragul, din păcate, unui nou Război Rece. Două lumi cu viziuni diferite despre dreptul internațional, din păcate, cu principii diferite de interpretare a acestuia și care generează acțiuni geopolitice extrem de dure chiar la granițele noastre, iar faptul că domnul Pașcu a anticipat aceste evoluții la Marea Neagră a contribuit foarte mult la creșterea profilului NATO în această zonă strategică a Europei.”