Volumul de față*) încheie partea românească a scrisorilor primite și trimise de Anton Golopenția între anii 1917 și 1950. Toate cele patru volume au fost numite de îngrijitoarea ediției „Rapsodia epistolară”. Mai urmează un volum cuprinzând corespondența în limbi străine. Scrisorile se află cu precădere în arhiva familiei Golopenția. Nu putem începe această prezentare fără un omagiu adus doamnei Sanda Golopenția care, de peste un deceniu, se îngrijește cu o abnegație exemplară de opera și posteritatea tatălui său. Primul volum din această „Rapsodie epistolară”, la fel de masiv, adică sute de pagini, cu anexe și repere bibliografice, a apărut în urmă cu un deceniu, în 2004, următoarele – la aceeași Editură Enciclopedică păstorită de tenacele istoric Marcel Popa. Dar și mai înainte apăruseră texte ale lui Golopenția, tot în îngrijirea fiicei sale.
Pentru cei care nu știu, Anton Golopenția a fost un sociolog bănățean, născut în 1909, bursier Rockefeller și Humboldt 1933-1936, șeful de cabinet al ministrului D. Gusti, directorul Institutului Social Român, 1937-1940, apoi la Institutul Central de Statistică (1942-1947). Între altele, a participat, cu roluri conducătoare, în 1941, la pregătirea și efectuarea marelui recensământ al României, iar între 1941 și 1943 a condus o echipă de specialiști de la Statistică, pentru recenzarea românilor stabiliți dincolo de Bug, acțiune care, după război, a rămas baltă și considerată o permanentă culpă în ochii autorităților comuniste. A fost arestat în lotul Pătrășcanu și a murit în închisoare, în 1951, după 18 luni de detenție.
„Dincolo de lumina pe care o aruncă asupra figurii lui A.G., focar al ansamblului de scrisori, și asupra corespondenților antrenați în schimburi epistolare masive ori medii, cu toții relevanți în cultura românească (și uneori internațională) a epocii, mulți dintre ei rămași necunoscuți publicului cultivat, Rapsodia epistolară, care se încheie cu prezentul volum, ne oferă în mod esențial imaginea, în direct, a interbelicului românesc în ansamblu, cu căutările lui, cu grupurile care au aspirat ori s-au mobilizat în vederea înțelegerii și mlădierii circumstanțelor epocii, cu polifonia soluțiilor și a aspirațiilor.
Schimburile epistolare masive sau medii ne permit să surprindem etape diferite ale evoluției celor care scriu. Devine astfel posibil să nu mai identificăm un individ cu imaginea maximă finală pe care o propun biobibliografiile, ci să-l surprindem în mișcare, cu ezitările, perioadele mai puțin consistente și perioadele de acțiune desfășurată în care i s-a consumat existența. Departe de a fragmenta evoluția corespondenților «de cursă lungă», viziunea aceasta «în mers» ne-o apropie, arătându-ne cum s-au construit, în mai bine sau mai puțin bine, cum au revenit și ce au obținut în perioada în care-i însoțim dinăuntru citindu-le scrisorile.
Corespondenții diferă de interlocutorii pe care-i întâlnim în volumele de istorie orală și o comparație sistematică între atitudinile lor caracteristice se impune, pentru a combina fertil cele două surse de informație. La nivel factual, scrisorile, scrise de obicei la cald, în miezul întâmplărilor, tind să fie mai precise decât istoria orală, în care neajunsurile memoriei sau, dimpotrivă, travaliul ei de justificare, raționalizare, exaltare a importanței celui care rememorează ne îndepărtează, deseori considerabil, de faptul brut. Pe de altă parte, scrise sub imperiul urgenței, scrisorile riscă să nu fie întotdeauna elaborate la nivelul interpretării. Dimpotrivă, în istoria orală, interpretarea, deseori în exces, se cere cântărită și interogată atent pentru a regăsi dozarea optimă. Între cele două ipostaze se interpun, scrise doar atunci când se desprind firesc de purtătorul lor, mesajele organice pentru care A.G. tinde să rezerve, de fapt, cuvântul scrisoare.” – Sanda Golopenția
*) Anton Golopenția – Rapsodia epistolară. Scrisori primite și trimise de Anton Golopenția (1923-1950). Volumul IV. Editura Enciclopedică. Text stabilit de Sanda Golopenția și Ruxandra Guțu Pelazza. Introducere și note de Sanda Golopenția