Este cunoscut faptul că orice companie  răspunde penal pentru infracțiunile pe care le săvârșește distinct de persoanele fizice (care pot fi, de asemenea, trase la răspundere penală). De la răspunderea penală a persoanelor juridice sunt excluse statul, autoritățile publice și instituțiile publice, acestea din urmă însă numai dacă infracțiunile au fost săvârșite în exercitarea unei activități din afara  domeniului privat.

O situație aparte este aceea în care persoana juridică cercetată penal intră în reorganizare, sub forma fuziunii, divizării ori transformării. Dintre aceste modalități de reorganizare ne vom concentra atenția asupra particularităților fuziunii prin absorbție.

Fuziunea se poate realiza fie prin absorbția unei companii de către alta,  fie prin contopirea mai multor societăți  pentru a alcătui una  nouă.

În cazul fuziunii prin absorbție, din punct de vedere penal este de interes dispariția companiei absorbite, aceasta fiind radiată din registrele publice și din Registrul Comerțului.

Prin acest tip de fuziune nu se formează o nouă companie, ci patrimoniul firmei  absorbite urmează să fie transferat asupra celei absorbante. Din punct de vedere juridic, dispariția persoanei juridice absorbite înseamnă că de la data radierii din aceste registre ea încetează să mai fie un subiect de drept.

Pentru că nu mai există, similar cu decesul în cazul persoanei fizice, suntem  tentați să credem că în cazul fuziunii prin absorbție, nu mai este atrasă nici răspunderea penală pentru infracțiunile săvârșite de compania absorbită.

Conform legii, lucrurile stau însă diferit.

Codul penal reglementează că în cazul unei companii absorbite care a săvârșit o infracțiune,  răspunderea penală și consecințele acesteia vor deveni ale companiei  absorbante – urmând ca la individualizarea pedepsei instanța să țină cont de cifra de afaceri sau de valoarea activelor companiei care a comis infracțiunea.

Prin această prevedere legală, răspunderea penală a companiei  absorbite este „transferată” asupra celei  absorbante. Deci, chiar dacă persoana juridică absorbită încetează să existe prin acest mod de reorganizare, persoana juridică „succesor” va fi trasă la răspundere penală pentru infracțiunea comisă de cea pe care a absorbit-o.

O astfel de reglementare a apărut pentru a elimina posibilitatea persoanelor juridice de a se sustrage de la răspundere penală prin reorganizare, întrucât deși din punct de vedere juridic, formal, ele dispar, acestea nu își încetează în mod real existența.

Recent, în Franța a avut loc un reviriment jurisprudențial în această materie. Secția penală a Curții de Casație din Franța a pronunțat o decizie la finalul lunii noiembrie 2020, prin care a stabilit că societatea absorbantă poate fi condamnată penal pentru o infracțiune săvârșită, anterior fuziunii, de societatea absorbită. Această schimbare de jurisprudență vine și în contextul legislativ european, Curtea având în vedere noțiunea de continuitate economică și funcțională a persoanei juridice în interpretarea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Deși interesul pentru care a fost prevăzut acest „transfer” de răspundere penală este unul legitim, cadrul legislativ ar trebui să fie unul mult mai clar și previzibil, să prevadă criterii pentru atragerea răspunderii penale în acest caz. Scopul este de a  se corecta situațiile injuste în care o societate comercială absoarbe o alta, fără a ști că aceasta a săvârșit anterior o infracțiune, iar ulterior este trasă la răspundere penală pentru faptele comise de compania absorbită.

Nu în ultimul rând, nu putem să nu observăm că tragerea la răspundere penală ar trebui să survină ca ultima ratio, astfel că normele penale trebuie să beneficieze de un grad sporit de claritate și previzibilitate. În caz contrar, poate fi afectat întregul mediu de afaceri, prin descurajarea reorganizărilor, aspect ce ține de dinamica specifică a acestuia.