Joi, 17 noiembrie 2011, la ora 17, Piața Presei Libere a găzduit sculptura lui Bogdan Rața intitulată “HandGun” (foto 1). Evenimentul face parte din “Proiect 1990”, o serie de întâmplări artistice care au ca scop amplasarea unor lucrări de artă contemporană temporare pe soclul din Piața Presei, rămas liber încă din 1990. Inițiatorul “Proiect 1990” este Ioana Ciocan, asist. dr. în cadrul Universității Naționale de Artă din București, iar lucrarea lui Bogdan Rața este cea de-a zecea lucrare expusă în cadrul “Proiect 1990” de la demararea acestuia din ianuarie 2010. Ioana Ciocan militează pentru un muzeu al artei comuniste unde speră să mute statuia lui Petru Groza și “Leninul” lui Boris Caragea, pe care deja le-a salvat din abandonul de la Mogoșoaia.
“HandGun este metafora agresivității umane și emblema omului nou, a individului transformat în armă. Sculptura mea induce idea de frustare, și confirmă realitatea crudă a faptului că suntem cu toții carne de tun“, declara Bogdan Rața.Poate că semnul victoriei din masiva sculptură a lui Bogdan Rața este simbolul unei noi revoluții care urmează să se întâmple, dar de data aceasta în conștiința noastră.Bogdan Rața a participat de curând la Bienala de Artă Contemporană de la Moscova (octombrie 2010) și la Bienala de Artă Contemporană Mulhouse 010 (2010). A avut expoziții personale în New York, București și Timișoara expunând și în proiecte de grup în Paris, New York, Utrecht, Tel Aviv. Rața a câștigat premiul Ex-Aequo în cadrul Proiectului Eurobarometru Vizualoferit de Centrul Internațional de Artă Contemporană București în 2007.
Paradoxala Tia Peltz
Tot ieri, 17 noiembrie, a avut loc, la Muzeul Literaturii Române, vernisajul expoziței “Tia Peltz, astăzi”, o selecție de lucrări prezentate de Silviu Angelescu și Pavel Șușară.
Graficiana, pictorița și scriitoarea Tia Peltz (30 ianuarie 1923 – 5 martie 1999), membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, a fost fiica scriitorului și ziaristului Isac Peltz. A studiat artele plastice la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din București. Opera sa artistică include lucrări de pictură, grafică (foto 2), desen și ilustrație de carte. Artist prolific, Tia Peltz a avut numeroase expoziții personale și participări în expoziții colective, atât în România, cât și în străinătate. O parte din lucrările sale sunt expuse în muzee, cum sunt Muzeul Național de Artă din București și Muzeul de Artă din Craiova, alte lucrări aflându-se în colecții particulare. Tia Peltz a realizat o serie de potrete ale unor personaltăți ale culturii române precum: Nicolae Tonitza, M.H. Maxy, Gala Galaction, Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Leny Caler.
Despre personalitatea ei, criticul de artă Pavel Șușară afirmă: “Prezența Tiei Peltz în spațiul public românesc, paradoxală și indecisă, seamănă surprinzător cu tipul de personalitate al artistei înseși. Vizibilă și discretă, mereu utilă, dar de multe ori trecută cu vederea, neobosită, asemenea unui lucrător în continuă competiție cu timpul și, poate, tocmai de aceea, privită superficial, ea a delegat posterității ceea ce, în afara oricări discuții, nici nu și-a propus și nici nu ar fi reușit să gestioneze ea însăși, adică locul artei sale în peisajul nostru cultural. Dar nici posteritatea imediată nu a fost mult mai eficientă, oscilînd, de multe ori grobian, între o suficientă privire de sus și o voracitate inexplicabilă, cîteodată la limita patetismului. Faptul că Tia Peltz a reusit, printr-o enormă capacitate de a face, de a crea, să sugereze o existență cvasiubicuă, a determinat, în peisajul amorf al consumatorului de imagine, dacă nu certitudinea, oricum senzația, că artista este mereu disponibilă și oricînd accesibilă, ceea ce a scăzut proporțional și atenția, și interesul real pentru lucrările sale. Pe de altă parte, natura ei singulară, acuitatea privirii, o putere unică de observație a peisajului uman, a mecanismelor sociale, a comportamentelor individuale și de grup, a psihologiei cotidiene și a bovarismelor de tot felul nu aveau cum să nu provoace și să nu atragă interesul acelorași privitori, dar, de data asta, altfel poziționați. Așezată astfel, între senzația de déjà vu și interogarea profundă și extinsă a mediului social, integrînd aici preponderent spațiul urban, prezența individuală și de grup, Tia Peltz a oferit posibilitatea unei lecturi dinamice, lăsînd privitorului opțiunea de a scana în grabă sau de a citi aprofundat și analitic ceea ce ea însăși a cercetat cu atîta minuție și dezinvoltură. Succesul ei, relativ tîrziu, dar cu atît mai solid și mai autentic, se sprijină pe depășirea a două prejudecăți ale privitorului, dar și pe identificarea a tot atîtea calități intrinseci ale propriei înseși”.