Populatia ar avea dreptul, in caz de mobilizare sau razboi, la o ratie de carne si preparate din carne care depaseste consumul mediu de astfel de produse inregistrat in primul semestru al anului precedent.



Aceasta prevedere este inclusa intr-un ordin comun al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale, Ministerului Sanatatii, Ministerului Administratiei si Internelor, Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Economiei si Comertului si Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului.



Potrivit actului normativ, Executivul ar putea introduce, in caz de mobilizare sau razboi, sistemul de distributie catre populatie al alimentelor si altor produse pe baza de ratii si cartele.



Astfel, in cazul carnii, ratia prevazuta este de 532 de grame pe saptamana pentru fiecare persoana, iar pentru preparatele din carne a fost stabilit un nivel de 210 grame.



Intr-un semestru, consumul rationalizat ar fi de 13,832 kilograme de carne si 5,46 kilograme de preparate din carne, reprezentand un total de 19,292 kilograme de carne si preparate.



Consumul mediu de carne si preparate din carne in primul semestru al anului trecut s-a ridicat, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, la 18,5 kilograme pe cap de locuitor, sub ratia prevazuta in cazuri de mobilizare sau razboi.



In primul semestru al acestui an, consumul a crescut la 20,3 kilograme, cu doar un kilogram mai mult decat ratia prevazuta pentru cazuri speciale.



Celelalte produse rationalizate in situatiile mentionate sunt painea – 380 grame zilnic pentru fiecare persoana, laptele – 185 mililitri pe persoana pe zi, uleiul – 231 mililitri pe saptamana, zaharul 231 grame pe saptamana si cartofii – 1,1 kilograme pe saptamana.



In cazul in care aceste produse nu pot fi asigurate, ele pot fi inlocuite cu altele. In acest sens, in loc de 100 de grame de paine, populatia ar putea primi 66 de grame de malai, iar 100 de grame de carne ar putea fi substituite cu 67 de grame de conserve din carne de vita in suc propriu sau 101 grame peste sarat sau 14 grame de slanina.



De asemenea, 100 de grame de cartofi pot fi inlocuite cu 304 grame varza proaspata, 405 grame varza murata sau 24 de grame fasole uscata boabe.



Pentru persoanale care isi desfasoara activitate in locuri de munca speciale, ratiile de alimente pot fi majorate, de catre autoritatile locale, cu cel mult 25%.



In cazuri extreme, in care resursele sunt puternic diminuate, ratia de supravietuire este stabilita la 1.500 de calorii pe zi pentru fiecare persoana.



Pe lista produselor rationalizate se afla si confectiile, tricotajele si incaltamintea, care urmeaza sa fie distribuite pe baza unui sistem de punctaj.



Ratia anuala in cazul paltoanelor sau inlocuitorilor este de 0,15, iar punctajul necesar este de 200 de puncte. Bonurile cu puncte pot fi cumulate pentru obtinerea unui anume produs.



Produsele care nu se afla pe listele rationalizate vor fi comercializate liber.



Sistemul de aprovizionare si desfacere pe baza de cartele va fi pus in functiune de autoritatile administratiei publice centrale si locale, un rol important urmand sa fie jucat de prefecti.



Proprietarii de terenuri cultivabile, crescatorii de animale si persoanele care obtin prin munca prestata produse din categoria celor rationalizate nu vor avea dreptul la cartele.