Casa Albă a propus astăzi instituirea unei “declarații a drepturilor” pentru protejarea vieții private a internauților, o inițiativă care ar putea să dea, pe termen lung, mai multe mijloace guvernului în fața giganților Google sau Facebook.

Propunerea nu implică nicio obligație imediată pentru companiile web, dar președintele Barack Obama a subliniat că această declarație se înscrie într-un ansamblu de măsuri mai largi care vizează să acorde americanilor un control crescând asupra datelor personale transmise pe internet.

“Pe măsură ce internetul evoluează, încrederea consumatorilor este esențială pentru continuarea creșterii economiei digitale. Din această cauză, o declarație a drepturilor private pe internet este atât de importantă”, a susținut Obama, citat de Reuters.

Google sau Facebook au fost acuzate, de multe ori, că urmăresc traseul interesului clienților lor pentru a le transmite apoi mesaje publicitare țintă. Companiile de internet au încercat să anticipeze aceste reglementări adoptând propriile lor coduri de conduită în privința vieții private, dar ele rămân ținta criticilor Congresului și ale avocaților cosumatorilor pentru lipsa lor de transparență.

Declarația drepturilor propusă de Casa Albă enumără șapte protecții de bază pe care companiile ar trebuie să le ofere internauților. Între acestea, consumatorii ar trebui să poată controla ce tip de date sunt colectate, companiile ar trebuie să fie transparente în folosirea acestora și să respecte contextul în care au fost făcute publice. Proiectul prevede, de asemenea, fixarea unor limite rezonabile asupra datelor pe care companiile web încearcă să le culeagă și să le stocheze. Companiile web sunt invitate să adopte aceste reguli în mod voluntar, altminteri… vor fi contrânse.