Bătălia recentă dintre Apple și Samsung prin care tableta Samsung Galaxy Tab 10.1 a fost retrasă din vânzare în toată Europa nu va avea niciun efect asupra pieței locale. Deși, cel puțin până la soluționarea litigiului, tableta nu va mai fi vândută nici în România, majoritatea comercianților care au Galaxy Tab 10.1 în ofertă au epuizat deja stocurile, iar cei care încă mai au tablete vor continua să vândă stocul rămas.
Tableta Samsung Galaxy Tab 10.1 cu sistem de operare Android de la Google a fost lansată în lume la începutul acestei veri, fiind considerată cel mai promițător rival al tabletei iPad produse de Apple. În urma unui litigiu între cele două companii, tableta Samsung a fost retrasă din vânzare de pe toate piețele din Europa, printre care inclusiv România, conform deciziei judecătorești a unei instanțe germane.
Oficialii companiei Samsung Electronics România susțin că vânzarea produselor care au fost deja distribuite pe piața locală nu va suferi nicio restricție, iar comercializarea tabletei se va face în continuare, până la epuizarea stocurilor. Până în prezent au fost importate în România între 1.200 și 1.500 de tablete Samsung Galaxy Tab 10.1, potrivit mai multor surse din piață, care ar putea genera vânzări între 2,5 milioane de lei (aproximativ 600.000 de euro) și 3.1 milioane de lei (aproximativ 740.000 de euro), având în vedere un preț mediu de vânzare al tabletei de 2.100 de lei (500 de euro).
Atât Orange, cât și Vodafone, care au în oferta lor tableta Samsung Galaxy Tab 10.1, au epuizat deja stocurile și, potrivit angajaților celor două companii, nu se știe când sau dacă vor mai primi tableta. La eMag, cel mai mare retailer IT&C local, noua generație de tablete Samsung este încă în ofertă, iar datele de pe site arată că gadgetul este pe stoc. În prima jumătate a anului s-au vândut aproximativ 25.000 – 30.000 de tablete PC la nivel local, iar piața ar putea ajunge la 60.000 – 70.000 până la finele anului.
În lume, vânzările de tablete PC din acest an vor ajunge la 53,5 milioane unități în urma cererii pentru iPad și dispozitivele dotate cu sistemul de operare Android, al Google, potrivit estimărilor făcute de analiștii companiei de cercetare a pieței International Data Corporation (IDC).
Pe data de 25 august Samsung va merge la tribunal pentru a face apel la decizia privind interzicerea companiei sud-coreene de a mai vinde tabletele Galaxy în majoritatea țărilor din Europa.
“Samsung va lua măsurile necesare pentru a răspunde acestui ordin preliminar în justiție în vederea protejării drepturilor de proprietate intelectuală și a eliminării acestei restricții”, conform poziției transmise pe e-mail de reprezentanții companiei.
Apple a dat în judecată Samsung în aprilie, susținând că dispozitivele Galaxy au copiat tehnologii și modele de design folosite de Apple pentru a crea tableta iPad și smartphone-urile iPhone. Acțiunea împotriva Samsung se adaugă la procesele cu privire la încălcarea brevetelor împotriva dispozitivelor cu platformă Android, precum cele de la Motorola Mobility Holdings și HTC, acum când softwareul de la Google câștigă cotă de piață.