Ana Greceanu
Între două patrii
Însemnări 1911-1920
Editura Vremea
Traducere de Radu Greceanu, Eugenia Greceanu, Dumnitru Roman. Cuvânt-înainte, note și comentarii de Dumitru Roman. „Însemnările Anei îmbracă de multe ori caracterul unei cronici istorice subiective, din care se vede că autoarea nu iartă pe nimeni. Opiniile ei sunt cu atât mai interesante cu cât vin din partea unei nemțoaice care a trăit printre români, s-a adaptat la modul lor de viață, dar și-a păstrat întotdeauna spiritul tipic german.” – Dumitru Roman
Caietul cu amintiri al Anei Greceanu a fost păstrat din generație în generație, trecând pe rând, după moartea autoarei, prin mâinile mai multor urmași. A fost moștenit de fiica sa Gabriela, iar după decesul acesteia a ajuns în grija surorii sale Maria Apotecker, apoi a fiicei acesteia, Geta, care la rândul său i-l va lăsa fiicei sale Colette Ghimpețeanu. În final, caietul îi revine unchiului ei, istoricul și genealogistul Radu Scarlat Greceanu, cel care inițiază în 2010 traducerea însemnărilor Anei Greceanu. Însemnările reînvie în fața noastră chipul neobișnuit al unei femei obișnuite din boierimea română, o patrioată română de origine germană, o intelectuală prin vocație, deși poate cu puțină școală, o vorbitoare perfectă de germană și franceză, o mamă și soție de o moralitate înnăscută, o femeie cu minte agilă, evoluată, interesată de cultură, de societate, de literatură, de istorie.
Caietul de însemnări al Anei Greceanu are o poveste ciudată. Cele câteva zeci de pagini, în limba franceză și, sporadic, în germană, au fost scrise acum 100 de ani, mai precis, de la 11 septembrie 1911, la 24 decembrie 1920. La moartea Anei (5 martie 1926, Iași), caietul a trecut în posesia fiicei sale, Gabriela (Ali), care știa perfect și nemțește, și franțuzește. La moartea Gabrielei (9 august 1938, Iași), jurnalul a rămas în grija surorii sale, Maria (Mica) Apotecker, iar după moartea acesteia (1967, București), a fost preluat de fiica sa, Geta Ghimpețeanu și, la decesul acesteia, a ajuns la Colette, fiica Getei Ghimpețeanu. De la Colette a fost moștenit de istoricul și genealogistul Radu Greceanu.Soarta a făcut ca acest caiet să ajungă, în 1990, în arhiva familiei Radu și Eugenia Greceanu, care, găsindu-l interesant, a hotărât, abia în 2010, să-l traducă și să-l încredințeze spre publicare.
Însemnările descriu viața cotidiană a Iașului (1917-1920), cu momentele dificile provocate de război, cu atmosfera apăsătoare în vremea refugiului guvernului din Bucureștiul aflat sub ocupație germană, cu aglomerarea populației în Moldova, având drept consecință lipsa alimentelor și scumpetea extraordinară, amplificată și de militarii ruși, care vindeau tot ce aduseseră cu ei sau luaseră cu forța din casele românilor la prețuri fabuloase.
Cine este Ana Greceanu? Cu numele de fată Wiegand, s-a născut la 1 ianuarie 1841, la Bad Freyenwalde, Berlin, în familia unui croitor de lux. Părinții ei nu erau deosebit de înstăriți. Abia împlinise 16 ani când îl cunoaște pe inginerul Scarlat Greceanu (1826-1882), din familia boierilor Greceanu din Moldova, aflat la specializare în Germania; la propunerea acestuia, vine în Moldova, la moșia Tăutești, ca guvernantă a copiilor săi și ai soției sale Esmeralda, născută Gherghel. La puțin timp după moartea Esmeraldei (cca. 1869), Scarlat Greceanu se căsătorește cu Ana și au împreună patru copii: Camille, Gabriela, Maria și Scarlat.
Sebastian Junger
Război
Editura Corint
Traducere de Daniela Mironov-Bănuță. Prefață de Alexandru-Murad Mironov. Pe parcursul a cincisprezece luni, Sebastian Junger a urmat un singur pluton staționat într-un avanpost afgan foarte îndepărtat. Obiectivul său: să transmită prin ce trec soldații – și cum se simte cu adevărat un război. În această carte, el descrie lucruri pe care puțini civili le-au cunoscut vreodată: așteptarea paralizantă de dinainte de bătălie, riscurile pe care și le asumă automat soldații în luptă pentru a-și proteja camarazii, confuzia alimentată cu adrenalină din timpul ambuscadelor. Pe tot parcursul cărții, Junger apelează la biologie, psihologie și istorie militară pentru a explica deciziile pe care ei le iau, plasând tot calvarul lor într-un context real. Rezultatul este descrierea emoționantă, observația acută a ceea ce bărbații tineri trăiesc de milenii – și a ceea ce rămâne, până în zilele noastre, testul suprem de caracter. Sebastian Junger este editor colaborator la Vanity Fair și New York Times, autorul de succes al volumelor The Perfect Storm și A Death in Vermont. Împreună cu Tim Hetherington a regizat documentarul Restrepo, care a fost premiat cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film Sundance. „Cu darul său de povestitor și scriitura sa foarte vie… Junger face o magistrală cronică a celor cincisprezece luni în care plutonul a fost la datorie… Junger ne lasă să vedem teroarea, monotonia, mizeria, camaraderia și provocarea demențială… rudimentele războiului încă de la asediul Troiei… Cea mai bună scriere pe acest subiect de la clasicul The Warriors: Reflections on Men In Battle (Luptătorii: Reflecțiile unor bărbați pe câmpul de bătaie) al lui J. Glenn Gray… Această carte minunată ne poate ajuta pe noi, toți ceilalți, să îi înțelegem pe ei – și războiul în sine – ceva mai bine”. – Philip Caputo, Washington Post Book World