Dolarul a scazut saptamana trecuta cu 2,5% fata de euro la 1,0784 unitati pe euro, cea mai mare depreciere saptamanala din ultimele opt luni, intrucat investitorii estimeaza ca prelungirea razboiului va scadea atractivitatea activelor financiare americane. In acelasi timp, pretul barilului de petrol a urcat saptamana trecuta cu 12,1%.
Declinul dolarului s-a accelerat vineri, dupa ce purtatorul de cuvant al Casei Albe, Ari Fleischer, a declarat ca americanii ar trebui sa se pregateasca pentru “o lupta indelungata si periculoasa”.
“Saptamana aceasta a devenit clar ca razboiul va dura mai mult decat ne asteptam si ca ar putea fi mult mai sangeros”, a spus Christopher Sullivan, de la United Nations Fedral Credit Union. “Avand in vedere ca starea economiei amerciane nu este tocmai roza, moneda nationala este de asteptat sa se deprecieze in continuare”.
Dolarul a scazut vineri la 1,0784 unitati pe euro, fata de cotatia de joi de 1,0685. Pe intreaga saptamana, deprecierea a fost de 2,5%, cea mai mare din saptamana care s-a incheiat pe 21 iunie. Sullivan a spus ca moneda americana ar putea scadea pana la cotatia de 1,10 unitati pe euro, in urmatoarele cateva saptamani.
Dolarul a pierdut si in fata yenului japonez 1,5% din valoare, incheind saptamana trecuta la cursul de 119,84 yeni pe dolar.
Actiunile de la bursa americana au avut de asemenea o saptamana nefasta. Indicele Standard & Poor’s a pierdut 3,6%.
“Nici Europa si Japonia nu sunt intr-o forma foarte buna, dar Statele Unite au cel mai mult de pierdut din acest conflict, atat din punct de vedere economic cat si social. Dolarul va suferi mai mult decat euro sau decat yenul”, a adaugat Sullivan.
Un dolar slab contribuie la scaderea costurilor bunurilor americane in strainatate, stimuland exporturile si cresterea economiei americane, dar in aceeasi masura scumpeste importurile, ceea ce defavorizeaza cheltuielile si investitiile.
Chair daca in cele doua saptamani anterioare dolarul a castigat 4,3% fata de euro, pe fondul optimismului generat de perspectiva unui razboi rapid, declinul sau din ultimele 12 luni este de 20% fata de euro si de 10% fata de yen.
“Dolarul slab stimuleaza exporturile si face ca bunurile noastre sa fie mai competitive. Acesta este singurul avantaj pe care il vad”, a spus Chris Rupkey, de la Bank of Tokyo Mitsubishi.
Declinul dolarului a stimulat vanzarile din Europa ale companiilor americane precum Colgate-Palmolive, cel mai mare producator de pasta de dinti, Nike, numarul unu in productia de incaltaminte sport sau Deere & Co, cel mai mare producator mondial de echipamente pentru fermieri.
In timp ce dolarul a scazut, pretul unui baril de petrol a inregistrat cea mai mare crestere saptamanala din aprilie 2002. Pretul titeiului a urcat saptamana trecuta cu 12,1%. Vineri, barilul de petrol cu livrarea in mai era cotat la 30,16 dolari. Pretul a atins la un moment dat 31,05 dolari, maximul de la inceputil razboiului, dar si-a revenit ulterior dupa ce Natiunile Unite au anuntat ca intentioneaza sa continuie programul “petrol contra hrana”.
Aurul, ultimul refugiu pentru investitori, a urcat saptanmana trecuta cu 0,9% la 332,4 doari pe o uncie.
Principalul terminal petrolier al Irakului, portul Mina al-Bakar, de pe coasta sudica a tarii, a fost inchis de la lansarea operatiunilor militare.
Fortele aliate vor lupta “cat de mult timp va fi necesar pentru a invinge”, a spus presedintele american George W. Bush.
Scaderea dolarului a fost cauzata si de o farsa
Trei barbati in stare de ebrietate au escaladat unul dintre podurile din New York vineri, gluma lor conducand la inchiderea traficului, la alertarea echipajelor anti-tero si la deprecierea dolarului in tranzactiile din prima parte a zilei, informeaza Reuters.
Politia a anuntat arestarea celor trei barbati, dupa ce acestia au fost zariti urcand pe cablurile podului Williamsburg, care face legatura intre cartierele Manhattan si Brooklyn din orasul american. Institutia a subliniat ca incidentul nu are nici o legatura cu terorismul si ca nu au fost gasite obiecte suspecte.
Traderii au luat in considerare posibilitatea unor actiuni teroriste asupra SUA ca reactie la razboiul din Irak, iar informatiile cu privire la prezenta unor persoane suspecte pe podul Williamsburg au cauzat o depreciere imediata a dolarului. Cursul de schimb a atins 1,0771 unitati/euro si 1,3702 franci elvetieni/unitate, fiind in scadere cu circa opt zecimi de procent in raport cu ambele valute.
georgiana.stavarache@zf.ro
Business Internaţional
Razboiul "lung si dificil" accelereaza scaderea dolarului
Dolarul a scazut saptamana trecuta cu 2,5% fata de euro la 1,0784 unitati pe euro, cea mai mare depreciere saptamanala din ultimele opt luni, intrucat investitorii estimeaza ca prelungirea razboiului va scadea atractivitatea activelor financiare americane