Statele membre OMC (Organizatia Mondiala a Comertului), care s-au reunit la Tokio pentru a negocia reducerile de subventii si tarife vamale in agricultura in scopul liberalizarii comertului mondial, nu au ajuns la nici un acord intrucat nici una din cele doua mari tabere care s-au format, una condusa de Statele Unite si cealalta de Uniunea Europeana (UE), nu a facut concesii.
Pe parcursul celor trei zile de negocieri care s-au incheiat ieri, delegati din 22 de state dintre cele 145 de state membre OMC s-au contrazis aprins asupra propunerilor de reforma facute de Stuart Harbinson, presedintele comitetului de agricultura al OMC.
“Exista divergente profunde intre reprezentanti”, a afirmat reprezentantul Statelor Unite Robert Zoellick.
Statele Unite alaturi de un grup de 18 state, Cairns Group, din care fac parte si Australia si Canada, au salutat propunerile lui Harbinson in special cele de eliminare a subventiilor pentru exporturi, dar au adaugat ca proiectul realizat de Harbinson este prea moderat si ca se impun mult mai multe reduceri tarifare pentru eliminarea distorsiunilor comerciale intre state.
Pe de alta parte Uniunea Europeana, care vrea sa-si mentina subventiile din agricultura si este de acord numai cu o parte din diminiarile de tarife la import, a criticat proiectul pe motiv ca este “dezechilibrat” si iechitabil pentru ca imparte inegal sarcina reformei, tratand subventiile la export mult mai sever ca alte forme de impulsionare a exporturilor.
UE este de departe regiunea cu cele mai mari subventii la export, forma de subventie care distrorsioneaza cel mai mult comertul, care, potrivit criticilor, produce scaderea preturilor mondiale si submineaza activitatea fermierilor din tarile mai sarace.

Japonia si India sunt alaturi de UE
Europa si-a gasit un aliat redutabil in Japonia cu care a facut front comun impotriva Statelor Unite si a Grupului Cairns. In prezent, Japonia percepe o taxa de 490% la importurile de orez strain cu scopul de a-i proteja pe fermierii autohtoni.
“Sunt dezamagit de lipsa de deschidere politica de  care dau dovada UE si Japonia”, a afirmat ministrul australian al comertului Mark Vaile.
Zoellick i-a criticat si el pe oficiali japonezi pentru ca in calitate de mari exportatori de bunuri de fabrica adopta cu totul alta pozitie, cea de deschidere a pietelor care ii avantajeaza cel mai mult.
“Ei sacrifica puterea comerciala a Japoniei pe altarul orezului”, a afirmat Zoellick referindu-se la oficialii japonezi. Si India a fost de partea Europei si a Japoniei.
Statele membre OMC incearca sa respecte limita de 31 martie pentru obtinerea unu acord cu privire la politicile comerciale din agricultura, una dintre cele mai dezbatute probleme la ultima runda de negocieri care a inceput la Doha, Quatar.
Participantii la negocieri nu au reusit decat sa ajunga la concluzia ca documentul lui Harbinson este un punct de plecre pentru negocierile viitoare care incep astazi la Geneva. Ei intentioneaza sa-si expime sugestiile dupa care Harbinson va intocmi o alta schita a acordului.
Intalnirea de la Tokio nu a produs un acord nici asupra problemei accesului tarilor sarace la medicamentele ieftine. Delegatii au comentat opozitia Statelor Unite de a permite statelor sarace sa importe variantele generice ale medicamentelor vitale incalcand patentele detinute companii farmaceutice mari precum Pfizer sau Merck. SUA sunt de parere ca in conditiile actuale nu exista metode de a preveni exportul acestor medicamente din tarile sarace catre alte state.

Propunerile presedintelui OMC, Stuart Harbinson
@ Concurenta exporturilor
@ Reducerea subventiilor curente la export pe percursul a sase ani si eliminarea lor in zece ani
@ Noi regului pentru creditele la export, ajutoarele alimentare si companiile comerciale de stat
@ Reduceri tarifare
@ Diminuarea cu 40% pana la 60% in medie pe parcursul a cinci ani in functie de nivelul de la care se porneste
@ Protectie interna
@ Reducerea subventiilor acordate fermierilor cu 60% in decurs de cinci ani sau o diminuare cu 50% a fondurilor acordate fermierilor psentru limitarea productiei in cinci ani sau includerea acestor plati la capitolul precedent
@ Includerea la capitolul de subventii care nu distorsioneaza comertul si care sunt exceptate de la reduceri a programelor de dezvoltare rurala si de securitate a alimentatiei in tarile sarace si a platilor pentru cresterea si protectia animalelor. O mai mare disciplina la platile de ajutoare in caz de dezastre.