AXN Black, care difuzează seriale de acțiune, emisiuni-seriale de tip documentar și filme artistice, face parte din portofoliul companiei Sony Pictures Television (SPT) Networks, care operează și AXN și AXN White. Televiziunile AXN și AXN White se regăsesc în continuare în grilele RCS&RDS.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a confirmat pentru MEDIAFAX faptul că joi, în jurul orei 23.30, televiziunea AXN Black (fostă AXN Sci-Fi, n.r.) a fost scoasă de pe RCS&RDS.

Laura Georgescu, președintele CNA, a declarat, pentru MEDIAFAX, că RCS&RDS a informat în 20 septembrie CNA cu privire la faptul că ar putea să scoată din grilele sale de cablu și satelit televiziunile AXN, AXN Crime și AXN Sci-Fi (pe 1 octombrie AXN Crime și AXN Sci-Fi au fost rebranduite în AXN White și AXN Black, n.r.).

Potrivit Laurei Georgescu, contractul de retransmisie încheiat între RCS&RDS și AXN Europe Limited pentru distribuția pe teritoriul României a televiziunilor AXN, AXN Crime și AXN Sci-Fi a încetat la data de 31 august.

“Suntem în negocieri pentru încheierea unui nou contract de retransmisie, însă nu s-a reușit până la acest moment (20 septembrie, n.r.) să se ajungă la o înțelegere privind noile condiții pentru preluarea și retransmiterea în continuare a programelor AXN”, se mai spunea în adresa transmisă CNA de către RCS&RDS.

De asemenea, RCS&RDS a solicitat ca, având în vedere posibilitatea renunțării la televiziunile AXN, AXN Crime și AXN Sci-Fi, CNA să aprobe modificarea tuturor avizelor de retransmisie din sistemele CATV și DTH ale RCS&RDS, în conformitate cu articolul 74, alineatul 3 din Legea audiovizualului.

Potrivit acestui articol, “distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului”. Legea audiovizualului prevede că, în cazul încălcării acestui articol, CNA poate aplica sancțiuni de până la 200.0000 de lei.

Membrii CNA nu au discutat în ședință publică până în prezent solicitarea RCS&RDS, subiectul urmând să se afle pe ordinea de zi a ședinței de marți a Consiliului, potrivit Laurei Georgescu, președintele CNA.

Laura Georgescu a mai spus că CNA nu poate interveni în contractele comerciale dintre RCS&RDS și AXN. Georgescu a precizat că a discutat vineri cu reprezentanții AXN, care i-au spus că decizia scoaterii AXN Black din grila RCS&RDS a fost făcută cu acordul părților.

La ședința de marți a CNA, în care urmează să fie discutat acest caz, vor fi invitați și reprezentanții RCS&RDS și cei ai AXN, a mai spus Laura Georgescu.

Pe de altă parte, oficialii Sony Pictures Television (SPT) Networks au confirmat vineri, pentru MEDIAFAX, că a expirat contractul de colaborare între această companie și RCS&RDS. De asemenea, oficialii SPT Networks au precizat că sunt în negocieri cu operatorul de cablu RCS&RDS.

Până la ora difuzării acestei știri, nu a fost făcut public dacă televiziunea AXN Black a fost scoasă joi seară de pe toate rețelele de cablu și satelit ale RCS&RDS, din toată țara.

De asemenea, până la momentul difuzării acestei știri, reprezentanții RCS&RDS nu au răspuns la întrebările adresate de agenția MEDIAFAX.

Televiziunea pentru copii Nickelodeon, care a înlocuit în grila RCS&RDS programul AXN Black, este operată de compania Viacom International Media Networks (VIMN). Presa internațională a relatat în luna septembrie că Viacom a semnat un contract cu RCS&RDS, pentru distribuirea, din luna octombrie, a televiziunilor Comedy Central și Nickelodeon în România și Ungaria.

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piața serviciilor de televiziune prin cablu și satelit din România.

În ultimii ani, RCS&RDS și-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deține televiziunea de știri Digi 24 HD (cu stațiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar și televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life și Digi World (cu variantele “secundare” Animal World Channel, Life Channel și World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acționar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel și UTV.

Sony Pictures Television (SPT), o companie a Sony Pictures Entertainment, este unul dintre furnizorii principali ai industriei de televiziune. Compania produce și distribuie programe pentru fiecare gen, peste tot în lume și pentru o multitudine de platforme. Pe lângă companiile sale de producție din Statele Unite ale Americii, SPT are 19 companii de producție, deținute în totalitate sau în parteneriat, în 14 țări în afara Statelor Unite ale Americii, cu birouri în 33 de țări. Portofoliul global SPT conține 124 de televiziuni în 159 de țări, ajungând astfel la mai mult de 840 milioane de abonați din lume.

Sony Pictures Television (SPT) Networks este prezent pe piața locală a audiovizualului prin AXN (televiziune tematică de filme), AXN White, AXN Black, AXN Spin (televiziune dedicată tinerilor), AXN Player (player online) și AXN Now (serviciul video on-demand).