Rețeaua de hipermarketuri Real, deținută de grupul german Metro, are planuri de expansiune la nivel local cu 2-3 unități pe an pe termen mediu, adică în următorii 3-5 ani, după ce în 2010 retailerul a deschis un singur magazin, în cel mai prudent an al companiei de la intrarea pe piață.
“Vom continua programul de expansiune pe termen mediu, prin deschiderea unui număr de 2-3 magazine pe an, în funcție de ocaziile care se vor ivi”, a declarat Michel Lamoot, directorul general al Real Hypermarket România.
Retailerul, care activează de patru ani pe piața locală, operează în prezent 25 de magazine, iar anul trecut a raportat vânzări de 671 mil. euro (fără TVA). Reprezentanții Real estimează investițiile realizate de companie în România la 500 mil. euro.
La nivel local, operatorul german nu a trecut încă pe profit, acesta raportând în 2009 o pierdere de 58 mil. euro, cea mai mare din retailul alimentar, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.
Pe
segmentul hipermarketurilor, Real este a treia rețea care anunță
planuri de expansiune pe termen mediu, după Auchan și Cora. La
finele lui 2009, francezii de la Auchan au comunicat că vor să-și
dubleze rețeaua de magazine operată în România până în 2014, ceea
ce înseamnă 7 deschideri de hipermarketuri în trei ani.
La rândul lor, reprezentanții rețelei Cora, cu 4 magazine deschise în prezent, au anunțat recent că planifică inaugurarea a 10 unități în patru ani, unele dintre acestea urmând a fi de 2-3 ori mai mici decât media actuală a rețelei.
Expansiunea rețelelor de hipermarketuri în România a avut în 2010 cel mai slab an, din cauza reducerii semnificative a investițiilor finalizate de Real și Carrefour pe piață.
Singura rețea care și-a menținut ritmul extinderii de dinaintea crizei a fost Kaufland – retailerul german care atacă orașele mici din țară cu un format de hipermarketuri de 3.000-4.000 de metri pătrați cu politică de discount. În plus, francezii de la Cora și-au reluat expansiunea având planificate 3 inaugurări în 2010, dintre care două vor fi hipermarketuri de 4.000 de metri pătrați.
2011 ar putea marca repornirea investițiilor mari în expansiunea hipermarketurilor în România, ținând cont de planurile anunțate de retaileri.