Toate acestea față de o pierdere economică estimată la numai 50 miliarde de dolari, potrivit estimărilor Economic Outlook Group, companie de cercetare din Princeton, New Jersey, citată de Bloomberg.

Reconstrucția va spori desigur sectorul construcțiilor și numărul de angajări, stimulând apoi indirect celelalte ramuri ale economiei, consumul și serviciile.

“Costurile reconstrucției a tot ceea ce s-a pierdut vor fi mai mult decât o simplă înlocuire deoarece o bună parte dintre proiecte vor viza fortificarea structurilor. Sectorul construcțiilor va accelera, generând locuri de muncă și consolidând creșterea pentru materiale de toate felurile, stimulând întreaga economie”, comenetază Bernard Baumohl, economist șef la Economic Outlook.

Pagubele asigurate cauzate de Sandy sunt estimate la până la 25 miliarde de dolari. Adăugând și impactul afacerilor suspendate în perioada furtunii, efectul economic se ridică la 50 miliarde de dolari, potrivit companiei de cercetare Equecat din Oakland, California.

Uraganul Sandy ar putea reduce creșterea economică a SUA în trimestrul al patrulea al acestui an cu 0,25-0,5%, estimează econmiștii băncii Goldman Sachs.

Cea mai mare parte a lucrărilor de reconstrucție va începe în primul trimestru al anului viitor, propulsând creșterea economică din această perioadă cu 0,5 puncte procentuale, potrivit Goldman.

Beneficiile economice din alte surse se vor face simțite pe o perioadă mai îndelungată. Plata despăgubirilor datorate de companiile de asigurări și transferarea ajutoarelor guvernamentale acordate în cazul catastrofelor naturale se văd de regulă în economie timp de 18, până la 36 de luni de la consumarea incidentului, potrivit lui Jeff Burchill, director financiar la FM Global, o companie de asigurări care se adresează companiilor.

“Pe lângă reconstrucție, apar lucrări de construcții care nu ar fi fost realizate în condiții normale”, notează acesta.

Reconstrucția în urma unei furtuni are un efect asemănător unui program de simulare a economiei finanțat de guvern, spune Gary Schlossberg, senior economist la Wells Capital Management San Francisco, fond cu active de 331 miliarde de dolari.

Uraganul Sandy a ajuns pe coastă pe 29 octombrie, la Atlantic City, New Jersey, și a ucis peste 100 de persoane în 10 state. Cele mai mari pagube au fost înregistrate în zonele limitrofe ale New York-ului și pe coasta statului New Jersey, într-una dintre cele mai dens populate regiuni din SUA.

Furtuna a cauzat anularea a peste 20.000 de zboruri și a lăsat aproximativ 8,5 milioane de locuințe, firme și companii fără curent electric timp de mai multe zile.

În New York, tunelurile rutiere și feroviare au fost inundate, provocând prima suspendare de două zile a activității pieței de capital din motive meteorologice din ultimii 124 de ani.

PIB-ul regiunii New York, care include nordul statului New Jersey, a fost în 2010 de 1.280 miliarde de dolari, potrivit Biroului de Analiză Economică, reprezentând aproximativ 8% din PIB-ul Statelor Unite și mai mult decât economia Mexicului.