Volumul creditelor neperformante vândute de bănci către firmele specializate în recuperarea creanțelor ar putea stagna anul acesta, iar piața se va stabiliza la echivalentul a 2,6 miliarde de lei, doar pe segmentul corporate și pe credite ipotecare mai existând potențial de creștere, consideră Tomasz Ignaczak, directorul general al Kruk, filiala locală a grupului polonez cu același nume.

„Anul acesta mă aștept la o stagnare sau cel mult la o ușoară creștere a pieței de recuperare de creanțe, deși au intrat jucători noi pe acest segment. Piața are potențial de creștere în special pe zona de corporate, care nu s-a dezvoltat la fel de mult ca retailul“, a declarat Ignaczak într-un interviu pentru ZF.

Nivelul slab al creditării, în special pe zona de retail negarantată, va determina modificarea structurii pieței prin creșterea ponderii segmentului corporate și a creditelor ipotecare, este de părere șeful Kruk. Cea mai mare parte a creditelor achiziționate de recuperatorii de creanțe până acum sunt împrumuturi de consum fără garanții, vândute uneori de bănci și la discount de 90% față de valoarea nominală.

Primul trimestru nu dus la o creștere notabilă a afacerilor recuperatorilor de creanțe com­parativ cu același interval din 2012, dar Ignaczak spune că nu este îngrijorat pentru că de obicei avansul este consemnat în a doua par­te a anului, când majoritatea băncilor încear­că să-și curețe portofoliile pentru „fotografia“ de sfârșit de an. „Tabloul pieței de colectare de creanțe după primele trei luni din acest an este destul de calm. Nu este nimic nou sau îngrijorător pentru că de obicei piața înregistrează mai multe tranzacții, în special din domeniul bancar, în al doilea semestru.“

Citiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 19.06.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.