Întâi punea botul lângă mine, pe marginea patului. Ce înțeles urât a căpătat expresia „a pune botul”! Și din ce imagine dulce provine: un cățel care-și așează botul păros și simpatic, cu trufa neagră adulmecând, cât mai aproape de tine, ca să-ți capteze atenția…
Era suficient să deschid ochii și să mă uit la el: începea să dea din coadă, după care – înțelegător – se făcea covrig lângă pat și aștepta să mă dezmeticesc. Știa că n-o să-l păcălesc trăgând de timp. În maximum cinci minute mă ridicam, iar el sărea în picioare și începea să se țină după mine prin casă. Să tot fi fost șase și jumătate. Pe la șapte fără un sfert puneam mâna pe lesă, moment în care Bil începea, la propriu, să sară pe pereți de bucurie. Mai exact pe peretele de lângă ușă.
Ne plimbam și cu, și fără lesă. Era extrem de cuminte și o singură dată mi-a făcut un pocinog, plonjând într-un tufiș din care au țâșnit afară, în diferite direcții, vreo trei șobolani! Urmărindu-l pe unul dintre ei (de! spiritul de vânător al fox-terrierului!), Biluță a traversat în goană, fără nicio precauție, o mașină a frânat violent – dar era mâzgă pe jos! – și roata dreapta față l-a luat în plin, răsturnându-l! Am pus imediat mâinile la ochi și primul meu gând a fost „Unde dorm la noapte!?” – căci nu mă puteam întoarce acasă fără el… În secunda următoare a sărit în picioare (avea urma anvelopei pe partea stângă!) și a fugit mai departe după rozător, în vreme ce eu bâiguiam scuze șoferului.
Dar de regulă era o plimbare liniștită, în zori de zi, la care n-aș fi renunțat pentru nimic în lume, deși profesia îmi îngăduia să dorm cel puțin până la 9. Așa cum Steinbeck descoperea America alături de Charlie, eu și Bil descopeream în fiecare zi lumea, la ora când aceasta nu e încă nebună.
Ritualul matinal includea și două cumpărături: pâine (aștepta cuminte afară, nu era nevoie să-l leg) și ziarele. Ziare și reviste vindea, într-un gang în care era luat pe sus de curent, un vecin de la scara cealaltă, care fusese și administrator într-o vreme. Ținea ziarele pe niște navete de plastic puse cu fundu-n sus, ani de zile a rămas în stadiul ăsta, până și-a „tras” o baracă improvizată – dar peste nivelul ăsta n-a trecut niciodată. Asta, așa, apropo de „romanian dream” cu întreprinzătorul care a plecat de jos și a ajuns foarte sus doar prin forțe proprii. A se slăbi.
Eram în prima jumătate a anilor 90, apăreau publicații cu duiumul, majoritatea interesante și foarte interesante, cumpăram trei-patru ziare și cel puțin o revistă în fiecare zi, le răsfoiam pe stradă și apoi le degustam la cafea, le citeam și pe dungă, viața sărea din ele, erau anchete foarte tari, reportaje emoționate, interviuri cu personalități, nu cu vedete, și câte altele. TVR încă n-avea concurență, posturile de radio private erau la început, curajoase și nonconformiste, dar lipsite de resurse, n-aveau – cum n-au nici acum – oameni de teren, 90% din ceea ce era de aflat aflai din ziare și din săptămânale precum Zig Zag, Tinerama, NU, Contrapunct, Flacăra, Expres, Expres Magazin…
Înțelegeți că textul acesta nu este un recviem pentru cel mai dulce cățel din lume – pe acela l-am scris de mult și îl merita cu prisosință – ci unul pentru presa scrisă. Niciodată lumea nu va mai fi la fel! Nimic nu poate înlocui foșnetul foilor, mirosul cernelii și al hârtiei, tabietul răsfoirii, cu o cafea în față. Acum citesc presa electronică – de fapt, mint: citesc TITLURILE, rareori și articolele. Atunci „cădeam” între pagini și nu ieșeam de-acolo decât pe ușa semnăturii…
Asta ca să pomenesc doar de perspectiva cititorului, că dacă ne mutăm în tabăra jurnalistului e mult mai trist. Istorie sunt vremurile când se făcea ZD pe hârtie, conceput în sediul din Strada Luterană, ehei!, și apoi îl vedeam pe tarabe, cu paginarea și cromatica lui inconfundabile…
Știu care e direcția în care merge presa – nu numai la noi, firește. Sunt absolvent de Informatică și n-o să țin prelegeri împotriva calculatorului ori a internetului. Dar între ziarul pe hârtie și cel pe ecran este exact diferența dintre un cățel viu și unul de porțelan. Și al doilea poate fi foarte drăguț. Dar…