Sase companii majore de telefonie mobila din Europa au anuntat saptamana trecuta ca vor reduce cu 50% tarifele pe care si le aplica intre ele pentru apelurile efectuate de clientii lor in roaming, scrie presa internationala.

Cei sase operatori, care au impreuna aproximativ 200 de milioane de clienti, sunt: Orange (Franta), T-Mobile (Germania), Wind (Italia), Telecom Italia, Telenor (Norvegia) si TeliaSonera (Suedia).

Acest acord a fost incheiat pentru a preveni sau limita efectele aparitiei unei viitoare reglementari emise de Comisia Europeana, care ar putea impune limite ale tarifelor pentru convorbirile in roaming, scrie New York Times. Desi a afirmat ca decizia celor sase operatori este binevenita, Viviane Reding – comisarul european pentru societatea informationala, a anuntat ca nu va renunta la proiectul sau de a impune un set de reglementari asupra tarifelor pentru roaming.

O propunere formala ar urma sa fie inaintata la data de 19 iulie, conform declaratiilor facute de Martin Selmayr, purtatorul de cuvant al comisarului. “Acest anunt arata ca pe piata roamingului exista inca multa flexibilitate din punctul de vedere al tarifelor”, a spus Martin Selmayr. “Aceste miscari din piata confirma determinarea Comisiei de a nu renunta la proiectul de a provoca o reducere a tarifelor la un nivel rezonabil”, a adaugat Martin Selmayr.

Tarifele aplicate intre cei sase operatori pentru convorbirile in roaming ale clientilor lor vor scadea pana la nivelul de 0,45 euro (0,58 $) pe minut, incepand cu data de 1 octombrie a acestui an. Aceste tarife sunt cele care sunt aplicate intre operatori, si nu cele finale, pe baza carora sunt facturate convorbirile clientilor celor sase operatori. Totusi, conform declaratiei comune a celor sase operatori, reducerea la jumatate a tarifelor va fi transferata si catre utilizatorii finali, printr-o reducere corespunzatoare a tarifelor retail.

“Speram ca aceasta reducere a tarifelor ii va determina pe clienti sa-si foloseasca si mai mult telefoanele mobile”, a declarat Christian Schwolow, purtator de cuvant al T-Mobile.

Cu o luna in urma, Vodafone, cea mai mare companie de telefonie mobila din lume, a anuntat ca va reduce cu 40% tarifele pentru apelurile in roaming, pana in luna aprilie a anului urmator. Reducerile vizeaza clientii din tarile membre ale UE.