Recenta revizuire pozitiva a indicatorilor din bugetul Petrom, cea mai mare companie petroliera din Romania, este rezultatul strategiei puse in aplicare incepand de anul trecut.



Potrivit noii tinte, Petrom vizeaza in acest an venituri totale de 94.610 mld. lei (2,3 mld. euro), in crestere cu 10,5% in valoare nominala si cu 24, 6% fata de valoarea din 2003.



“Revizuirea rezultatelor pe 2004 ale companiei se bazeaza pe reducerea costurilor de productie, stabilizarea productiei de titei si pe o usoara crestere a celei de gaze, recuperarea unei parti din creante, respectiv o majorare a exporturilor in perioade favorabile pe plan extern”, a spus pentru Ziarul Financiar Gheorghe Constantinescu, directorul general al Petrom.



Un alt factor care va impulsiona vanzarile Petrom, ca si ale celorlalte companii de pe piata, este recenta scumpire a litrului de benzina, cea mai mare din ultimii 15 ani.



In ceea ce priveste majorarea productiei petroliere, seful companiei afirma ca Petrom va fi ajutat in planurile sale de catre grupul petrolier austriac OMV.



OMV va intra in trimestrul IV al acestui an in posesia a 51% din actiunile Petrom, valoarea tranzactiei ajungand la o valoare totala de 1,4 – 1,5 mld. euro.



Miza achizitiei Petrom de catre OMV a fost preluarea portofoliului de extractie si productie, care include rezerve certe de titei estimate la aproximativ un miliard de barili.



Gheorghe Constantinescu a fost confirmat in functia de director general de catre austriecii de la OMV, la semnarea in iulie a contractului de privatizare a Petrom.



Dupa ce l-a inlocuit pe Ion Popa, fost director general la Petrom in perioada 1997 – februarie 2003, Constantinescu a trecut la pregatirea companiei pentru privatizare, anuntand o strategie bazata pe “curatirea” financiara a companiei, reducerea costurilor interne si o politica de majorare a exporturilor.



Toate aceste masuri au fost luate, in special, cu intentia de a creste valoarea companiei inainte de vanzare astfel incat statul roman sa obtina un pret bun in urma acestei tranzactii.



Pentru 2004, Petrom mizeaza acum pe o cifra de afaceri de circa 87.147 miliarde lei (2,12 milioane euro), cu peste 6.700 miliarde lei mai mult decat valoarea anterioara. Aceasta suma inseamna o depasire cu circa 22% a cifrei de afaceri obtinuta in 2003.



Profitul brut ar putea ajunge la 4.293 miliarde lei, in crestere cu 25% in lei fata de anul trecut, cand valoarea acestuia a fost de 3.198 miliarde lei.



Petrom a trecut din acest an pe profit cu divizia sa de gaze si, potrivit unor estimari, compania petroliera ar putea depasi in urmatorii ani productia Romgaz Medias.



Pe de alta parte, Petrom intentioneaza sa foloseasca fonduri de la OMV pentru a accelera investitiile din perimetrele din Kazahstan, in vederea scurtarii perioadei de recuperare a investitiei.



Petrom este o companie petroliera integrata, cu o productie de titei de 6 mil tone annual si circa 6 mld. metri cubi de gaze, cu doua rafinarii ce au o capacitate de procesare de 8 mil. tone pe an, respectiv peste 600 de statii de benzina.



Potrivit deciziei recente a actionarilor companiei, Petrom va constitui patru societati comerciale la Arpechim Pitesti, Doljchim Craiova, schela de productie Suplacu de Barcau, respectiv in cazul a 339 de benzinarii. Petrom va detine 99 de parti sociale, in timp ce Petrogas (societate detinuta de catre Petrom) va avea cate o parte sociala in fiecare societate. Miscarea a fost facuta la cererea investitorului strain pentru o vizibilitate financiara mai buna.



Surse din piata sustin insa ca acesta este primul pas catre o externalizare a acestor unitati, ceea ce ar rezolva in mare masura si problema personalului supradimensionat al companiei.



adrian.mirsanu@zf.ro