Ordonanța de urgență privind majorarea TVA de la 19 la 24% a fost publicată ieri în Monitorul Oficial, iar astăzi Parlamentul discută în plenul reunit al Camerei și Senatului cele două acte normative în care Curtea Constituțională a constatat existența unor articole neconstituționale și, formal, va elimina aceste articole din legile care vor diminua salariile și alte drepturi, dar nu și pensiile.
Există, așadar, toate premisele ca mâine, la reunirea board-ului FMI, măsurile de reducere a salariilor și de creștere a TVA să fie deja în vigoare, iar Fondul să elibereze României cea de-a cincea tranșă de împrumut de 850 mil. euro.
Opoziția s-a resemnat
Opoziția a admis ieri că nu poate umbla pe întregul text al legii așa cum afirmase inițial și că, potrivit Constituției, totul se reduce la o examinare aproape formală a actului normativ. Drept urmare, ieri, putere și opoziție au căzut de acord ca procesul să se încheie rapid. Mâine, spre seară, textul ar putea ajunge la promulgare pentru a fi publicat apoi în Monitorul Oficial – astfel că reducerile de salarii pot intra în vigoare la 1 iulie.
Astfel, Guvernul a rezolvat o jumătate de problemă, cea a reducerii salariilor, cealaltă jumătate fiind deja rezolvată prin publicarea ordonanței de urgență de modificare a Codului fiscal prin care TVA crește de la 19 la 24%, creștere care va suplini financiar interdicția impusă de Curte de a reduce pensiile.
Deși, aparent, aici lucrurile sunt simple – s-a publicat ordonanța și gata – opoziția se gândește să ceară din nou arbitrajul Curții Constituționale care ar urma să examineze constituționalitatea actului normativ.
Unul dintre liderii PSD, fostul premier Adrian Năstase, afirmă că formațiunea sa va cere Avocatului poporului să sesizeze Curtea Constituțională.
Liderul PSD Victor Ponta spune, la rându-i, că ordonanța contravine legii care spune că modificarea Codului fiscal se face prin lege și se aplică după șase luni de la adoptare.
În replică, premierul Emil Boc l-a trimis pe Victor Ponta și pe cei care au același punct de vedere cu el “să studieze legea”, lege care, într-adevăr, stabilește norma celor șase luni înainte de impunerea unei norme fiscale, dar adaugă că acest lucru se face “de regulă”. Or, pe acest “de regulă” își întemeiază Guvernul decizia de a legifera prin ordonanțe de urgență în materie fiscală.
O chestiune pe care liderul PSD a ridicat-o ieri și care, într-adevăr, nu are până în acest moment răspuns este: majorarea TVA va fi valabilă până la 31 decembrie (până când ar fi urmat să se întindă perioada scăderii pensiilor) sau va continua și anul viitor?
UDMR cere eliminarea impozitului minim
Hopul pare să fi trecut, deocamdată. Ce îngrijorează este însă viitorul, în condițiile în care tăierea salariilor se va vedea în consum, iar majorarea TVA în prețuri. Cum ajuți o economie care abia se mai ține pe picioare?
UDMR a cerut ieri în ședința coaliției desființarea impozitului forfetar și adoptarea altor măsuri de stimulare a economiei.
Au existat și propuneri mai fanteziste precum cea făcută de grupul minorităților, prin deputatul Varujan Pambuccian, care a cerut reducerea cotei unice de impozitare.
“Sunt unele chingi ale acordului cu FMI de care trebuie să ținem seamă. Nu putem face acest lucru acum”, a arătat însă Borbely. Potrivit acestuia, între partidele coaliției va fi format un comitet de lucru care se va întruni pentru a analiza propunerile și posibilitatea punerii lor în practică.
UDMR susține, potrivit lui Borbely, mai multe măsuri economice, legate de sprijinirea IMM-urilor, desființarea impozitului forfetar, vânzarea unor acțiuni ale statului.
Maghiarii, cu ochii și pe profitul băncilor
Ministrul a adăugat, citat de Mediafax, că alte măsuri vizate de UDMR se referă la bănci, care ar putea fi ori impozitate suplimentar, ori obligate să contribuie cu sume care să fie dirijate, în mod transparent, spre anumite programe.
Întrebat ce sume ar putea fi obținute din vânzarea acțiunilor statului și din sumele suplimentare de la bănci, Borbely arăta că ministerele care răspund de sectorul economic trebuie să facă în acest sens calcule.
“Trebuie să vedem care e varianta cea mai acceptabilă în ceea ce privește băncile. Referitor la vânzarea acțiunilor pe care statul le are la unele companii, trebuie să facă un calcul Ministerul Economiei și în funcție de asta să le dăm pe bursă”, arăta el.