Referendumul la care constănțenii au trebuit să spună dacă vor sau nu desființarea județului a costat bugetul local două milioane de lei, a fost contestat de prefect și s-a întemeiat exclusiv pe declarații la nivel înalt -ale președintelui, premierului – privind reorganizarea administrativă.
Referendumul local a generat controverse aprinse între șeful Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu (PSD) și prefectul județului, Claudiu Palaz, care a contestat acțiunea inclusiv în instanță, dar fără câștig de cauză.
Președintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că referendumul de la Constanța “nu are o forță juridică obligatorie, ci este o testare a populației față de o măsură nepregătită a puterii”. Senatorul PSD a mai spus că “guvernul s-a grăbit să lanseze problema regionalizării și unele autorități au simțit nevoia să consulte populația” și că utilitatea unei asemenea consultări constă în faptul că este “un semnal de alarmă mult mai puternic”.
“E normal să existe și un astfel de barometru. Până la urmă, nu Traian Băsescu și Marko Bela hotărăsc singuri în această țară. Referendumul este și un argument vis a vis de această măsură anunțată intempestiv”, a mai declarat Greblă.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, susține că rezultatul acestui referendum, în cazul în care va fi validat, va fi folosit în toate instanțele din țară și din Europa pentru a nu se desființa județul Constanța.
Nicușor Constantinescu a avertizat, în ziua votului, că neparticiparea la acest scrutin înseamnă desființarea județului.
“Acest vot reprezintă viitorul nostru și al copiilor noștri. Neparticiparea la vot înseamnă, din păcate, desființarea județului Constanța. Votul de astăzi va fi un puternic semnal pozitiv că noi, cetățenii județului Constanța, încă existăm, chiar dacă trecem prin atâtea greutăți. Cred că trebuie să se țină cont de votul cetățenilor județului Constanța. Acesta este semnalul pe care trebuie să-l dăm noi astăzi, constănțenii”, afirmă Constantinescu.
Pentru ca referendumul să fie validat este nevoie ca jumătate plus unu din numărul total al alegătorilor să voteze. Prezența la vot era, potrivit numărătorii paralele a PSD, la ora 18.00, la nivelul județului Constanța, fără municipiul Constanța, de 38,23 la sută. Printre localitățile care au depășit procentul de 50 la sută plus 1 se află Grădina – 62,03 la sută, Fântânele – 61,19 la sută, Deleni – 60,65 la sută, Siliștea 52,88 la sută, iar Techirghiol, Cumpăna și Topraisar sunt 49 la sută prezență la vot.
Rezultatele privind prezența la vot sunt însã contestate de liderii locali ai PDL, care susțin că se încearca fraudarea referendumului, pentru ca prezența la vot să fie de 50 la sută plus 1, astfel încât acesta să poată fi validat.
Prezența la vot se centralizează doar de către reprezentanții PSD, partid din care provine Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean. Reprezentanții Direcției de Statistică din Constanța, care ar fi trebuit să numere voturile, lipsesc, astfel încât acest referendum nu va avea un rezultat oficial.
Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripție Județean Constanța, Laurențiu Marin, a declarat că până în urmă cu două zile a existat o colaborare foarte bună cu cei de la Statistică, dar că începând de începând de sâmbătă aceștia nu au mai putut fi contactați.
Referendumul are loc în baza unei decizii a Consiliului Județean Constanța, adoptată în 22 iunie, într-o ședință extraordinară, doar cu votul consilierilor PSD și PNL, partide care au majoritatea.
Decizia a fost luată după ce reprezentanții PDL și președintele Traian Băsescu au lansat tema reorganizării administrative a țării, varianta adusă în discuție fiind trecerea de la 41 de la opt județe. Unul dintre județe ar urma, paradoxal, să aibă capitala la Constanța, după cum anunța, în 22 iunie, secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean.
După lansarea acestei variante, USL și-a chemat președinții de consilii județene să adopte hotărâri prin care oamenii să fie chemați la vot și să spună dacă vor sau nu să li se desființeze județul.
“Prin declarațiile președintelui României și ale premierului Emil Boc referitoare la desființarea celor 41 de județe și înființarea celor opt județe mamut s-au creat premisele apariției unor probleme de interes deosebit pentru locuitorii județelor actuale ale României și implicit pentru cei ai județului Constanța. Astfel, desființarea județului Constanța ar avea loc fără o consultare prealabilă a cetățenilor județului nostru prin care aceștia să-și dea acordul cu privire la această desființare, încălcându-se astfel legea. Mai mult decât atât, se află în dezbatere în Parlamentul României proiectele de lege nr. PL-X 38/2010 depus de UDMR privind modificarea și completarea Legii 315/2004, privind dezvoltarea regională în România, modificată și completată, precum și proiectul PDL și al președintelui României privind reorganizarea administrativ-teritorială a României și județelor țării, și care, conform declarațiilor acestuia din data de 21 iunie 2010, se află la Guvernul României și în comisiile de specialitate ale Parlamentului”, se arăta în expunerea de motive din proiectul de hotărâre al CJ Constanța privind organizarea referendumului.
Inițiatorii acestei hotărâri mai spun, în expunerea de motive, că este vorba despre o situație de maximă urgență: “Având în vedere graba în care președintele României, Guvernul României și coaliția de guvernare dorește și promovează reforma administrativ-teritorială ce vizează inclusiv județul Constanța, ne aflăm în fața unei ședințe deosebite determinată de existența unei situații de maximă urgență pentru cetățenii județului județului Constanța”.
O zi mai târziu, prefectul județului Constanța, Claudiu Palaz, a atacat în instanță hotărârea CJ, motivând că aceasta a fost votată într-o ședință extraordinară care nu putea fi convocată pentru un asemenea motiv și că tema respectivă este de interes național, și nu local, iar CJ nu putea convoca o ședință extraordinară pe acest subiect deoarece nu este prevăzut în lege.
În luna iulie, Tribunalul Constanța a respins acțiunea Prefecturii de anulare a hotărârii Consiliului Județean care prevedea organizarea referendumului privind desființarea unității administrativ-teritoriale a județului Constanța. Reprezentanții Prefecturii Constanța au atacat hotărârea respectivă cu recurs, care a fost respins de Curtea de Apel Constanța.
Astfel, data referendumului a fost stabilită pentru 6 noiembrie, în prima duminică de la trecerea a 20 de zile de la decizia definitivă a instanței.
Prefectul de Constanța, Claudiu Palaz, a continuat însă să conteste acțiunea și să îl acuze pe președintele CJ, Nicușor Constantinescu, că încalcă legea.
Palaz susține că după încheierea referendumului va face o plângere penală împotriva lui Nicușor Constantinescu pentru abuz în serviciu și va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în cazul președintelui Biroului Electoral de Circumscripție Județean Constanța, judecător Claudia Bojin, care ar fi luat hotărâri neconforme cu legea.
“Nu contest referendumul ca formă de manifestare și referendumul care se desfășoară duminică. Contest modul în care se organizează acesta, este ilegal pentru că președintele Consiliului Județean s-a substituit în totalitate atribuțiilor prefectului”, spune prefectul județului Constanța.
Potrivit lui Claudiu Palaz, printre hotărârile luate de Consiliul Județean și care aparțineau prefectului se află delimitarea secțiilor de votare, confecționarea ștampilelor și a buletinelor de vot.
La rândul lui, Nicușor Constantinescu îl acuză pe prefect că el este cel care încalcă legea: nu a informat Departamentul pentru Administrație Publică Locală din cadrul MAI în termen de 24 de ore de la primirea hotărârii CJ prin care se stabilește organizarea referendumului, nu a comunicat în termen de 48 de ore de la stabilirea datei referendumului lista cu alți juriști decât judecători și procurori din care să fie desemnați prin tragere la sorți președinții secțiilor de votare, nu a vegheat la respectarea termenelor pentru realizarea activităților prevăzute în Legea referendumului și că nu a răspuns cererilor de îndeplinire a obligațiilor formulate de către Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Constanța.
Pentru organizarea acestui referendum, CJ Constanța, care are un buget total de 493 de milioane de lei, a cheltuit două milioane de lei, bani din care au fost realizate buletinele de vot, ștampilele, afișele pentru promovarea referendumului și vor fi plătiți membrii secțiilor de votare. Bugetul total al Consiliului Județean Constanța se ridică la 493 de milioane de lei.
Pe listele electorale se află 632.776 de persoane care au la dispoziție 515 secții de votare. Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului prevede, în articolul 2, că cetățenii își pot exprima părerea în cadrul referendumului cu privire la revizuirea Constitutiei, demiterea președintelui României, probleme de interes național. Totodată, se poate organiza și desfășura și referendum local asupra unor probleme de interes deosebit pentru unitățile administrativ-teritoriale.
Tot duminică, 6 noiembrie, ar fi urmat să aibă loc referendum și în județul Vrancea.
Consiliul Județean Vrancea a fost, de altfel, prima administrație care a obținut câștig de cauză în instanță cu privire la organizarea referendumului pe tema desființării județului.
Președintele Consiliul Județean Vrancea, Marian Oprișan, spunea că pentru organizarea referendumului vor fi alocați 600.000 de lei.
Șeful CJ Vrancea anunța, însă, în această săptămână, că organizarea referendumului privind desființarea unității administrativ-teritoriale a județului Vrancea depinde de răspunsul pe care îl va da Guvernul, el cerând premierului Emil Boc să îi comunice dacă există o inițiativă legislativă vizând reorganizarea.
Oprișan spunea că a trimis, în 19 octombrie, o adresă premierului Emil Boc prin care i-a solicitat să îi comunice dacă există o inițiativă legislativă privind reorganizarea administrativ-teritorială a județului Vrancea sau modificarea limitelor teritorial-administrative ale acestuia.
Marian Oprișan și-a motivat demersul prin faptul că nu dorește să declanșeze “o acțiune cu implicații materiale, umane și financiare importante fără a se dovedi urgența acesteia” și că referendumul poate fi făcut oricând dacă Guvernul va repune în discuție tema comasării județelor și înființării unor regiuni.
“Am trimis o adresă primului-ministru Emil Boc prin care i-am cerut să ne spună dacă există vreo inițiativă legislativă care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a țării și implicit desființarea județului Vrancea. Dacă nu există o astfel de inițiativă, atunci nu are rost să cheltuim resurse materiale și financiare pentru organizarea unui referendum care nu ar avea obiect. Deși am trimis această adresă din 19 octombrie, până în prezent nu am primit niciun răspuns”, declara, miercuri, Marian Oprișan, fără ca de atunci să mai existe vreun anunț al reprezentanților CJ Vrancea despre referendum.
Cert este însă că duminică nu a fost referendum în Vrancea.
Potrivit articolului 13 din Legea 3/2000, problemele de interes deosebit din unitățile administrativ-teritoriale și subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor pot fi supuse, în condițiile prezentei legi, aprobării locuitorilor, prin referendum local.
Referendumul local se poate organiza în toate satele și localitățile componente ale comunei sau orașului ori numai în unele dintre acestea. În cazul referendumului la nivel județean, acesta se poate desfășura în toate comunele și orașele din județ ori numai în unele dintre acestea, care sunt direct interesate.
Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, orașelor și județelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz organizarea referendumului este obligatorie.
Articolul 14 al aceleiași legi prevede că problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau județene, după caz, la propunerea primarului, respectiv a președintelui consiliului județean.
Cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin “DA” sau “NU” asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul unității administrativ-teritoriale. respective. Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel putin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.
Cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea referendumului se suportă din bugetul comunei, orașului sau județului, după caz, pentru referendumul organizat la nivel local, potrivit articolului 61 a legii care reglementează referendumul.