Moneda națională s-a apreciat în prima parte a sesiunii interbancare, pe volume semnificative de tranzacționare, astfel că referința publicată de Banca Națională a României (BNR) a coborât cu 0,89 bani, la 4,3498 lei/euro.
BNR a anunțat luni o rată de schimb de 4,3587 lei/euro.
Totodată, cursul pentru dolar a scăzut cu 1,4 bani, la 3,2429 lei/dolar.
Referința pentru francul elvețian s-a situat la 3,5386 lei/franc, cu 0,66 bani sub nivelul de luni.
La deschidere, băncile cotau euro la 4,3570 – 4,3600 lei, în scădere față de nivelul de luni seară când schimburile se perfectau la 4,3650 – 4,3665 lei/euro.
Spre jumătatea sesiunii, cursul a început să scadă ușor, pe fondul unor ordine mai mari de vânzare de valută, iar în jurul orei 13:00 cotațiile se plasau la 4,3490 – 4,3520 lei/euro.
Valutele din regiune afișau evoluții mixte, iar bursele din europa consemnau creșteri ușoare.
Italia a anunțat că s-a împrumutat marți cu 7,5 miliarde euro pe trei ani, la o dobândă record de aproape 8%. Potrivit dealerilor, unii jucători au primit acest anunț ca o veste bună, datorita sumei mari pe care Italia a reușit să o atragă, însă o mare parte din investitori s-au arătat dezamăgiți de costul mare plătit.
Pe piața internă, dobânzile afișate de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi se plasau la 5,55 – 6,05%, aproape de nivelul de luni, de 5,6 – 6,1%, iar randamentele pentru plasamentele cu scadență la o săptămână scăzut ușor, la 5,69 – 6,19%, de la 5,73 – 6,23%.