Reformă, nu usturoi!

Am citit zilele acestea, cu dezamăgire, apeluri venite de la doi tineri școliți, consilieri ai primului ministru Ponta, apeluri transmise către noi de a ne plăti taxele și impozitele sau chiar de a cumpăra usturoi de la bătrâne de pe trotuar. De ce spun “cu dezamăgire”? Pentru că rolul consilierilor este, în opinia mea, de a da “clientului” lor soluții tehnice care să îl ajute să ia cele mai bune decizii în scopul dorit. În cazul de față, scopul a fost clar definit chiar de primul ministru: “ÎMI place să ÎMI plătiți taxe”.

Pentru că nu am niciun respect pentru cei care critică de dragul criticii, o să fac un exercițiu cu câteva sfaturi.

Începem cu lucrurile simple, fără impact bugetar:

–          Plata TVA la încasarea facturii trebuie făcută opțională, pentru că așa cum este acum omoară firmele mici. În plus, ne paște un infringement (la câte avem, pare însă că nu mai contează…);

–          Să renunțe la forfetar, va crea haos și stimula evaziunea. În caz că nu o face, să aplice forfetarul doar la firmele mici, scutite de TVA. Eventual să ridice plafonul de scutire pentru TVA la maximul permis de directivă;

–          Să ia măsuri reale de combatere a fraudelor fiscale. Pentru început, nu ar strica să se uite la politicile cu privire la KYC aplicate de bănci și să le aplice măcar companiilor care sunt înregistrate ca plătitor de TVA. Nu s-a întrebat oare nimeni cum e posibil să dai licență să colecteze bani publici (în fond, asta înseamnă codul de TVA) unor persoane pe care nu le cunoști?

–          Să extindă măsurile de taxare inversă la maxim posibil;

–          Să nu mai blocheze rambursările de TVA cu tot felul de scuze ridicole (avem deja infringement). Să extindă măsurile de rambursare fără control anticipat la toate companiile care sunt în perioada de investiție, să permită majorarea SIN în cazul companiilor care încă mai cresc;

–          Să nu mai agaseze contribuabilii cu interpretări ultra-agresive ale legislației fiscale;

–          Să suspende de drept executarea silită a sumelor contestate, măcar până la soluționarea de către ANAF a contestației;

–          Să concentreze forța de control pe marea evaziune, de acolo vine pericolul și pierderile cele mai mari. Mica evaziune va fi eliminată mai încet, în mare parte pe cale naturală, nu acolo este problema.

După care aș continua cu lucrurile ceva mai complicate:

–          Contribuțiile sociale sunt vraiște – trebuie asezate pe principii corecte, baza de calcul plafonată rezonabil (5 salarii medii este prea mult, 3 ar fi un bun început) iar la salariile mici acordată deducerea personală (care oricum nu a mai fost indexată din 2004…) și la contribuții, nu numai la impozit. În felul acesta ar stimula declararea salariilor exact acolo unde sunt problemele: la extreme;

–          Impozitul pe clădiri – are șansa să facă o reformă reală, împins de FMI. Să nu o rateze păstrând valoarea de piață ca bază de calcul al impozitului;

–          Orice lărgire a bazei impozabile să fie acompaniată de o reducere a cotei de impozit (win-win);

–          Legislație de holdinguri – ar da un mesaj către lume că România este interesată să devină un actor economic regional puternic;

–          Cota de TVA trebuie redusă rapid, iar asta se poate face ușor, prin îmbunătățirea colectării. Noi avem cota 24%, dar colectăm efectiv doar 12,5%. Bulgarii au 20% și colectează 17%… Ei cum pot? Dacă vor fi interesați de răspunsul la aceasta întrebare, le recomand consilierilor să dea un telefon colegilor lor bulgari, le vor explica cu plăcere cum au reușit ei. Eu am avut curiozitatea asta și le garantez că va fi foarte educativ.

–          Un plan serios de reformă al sistemului de pensii. Nu trebuie să uitam că avem o uriașă problemă care crește ca un tsunami: sistemul public de pensii, așa cum este el acum, va intra în colaps (fără dubii!) atunci când noi, “decrețeii”, vom ajunge “la țărm”.

Recomandările de mai sus nu au culoare politică, sunt strict profesionale. Sunt cerute de întreprinzători de ani de zile, indiferent de cum votează aceștia. Au fost cerute și lui Boc, și lui Tăriceanu și lui Năstase. Nici unul nu a făcut decât să cârpească, în funcție de nevoile imediate ale bugetului.

Întreprinzătorii, români sau străini, își plătesc taxele cu plăcere atunci când au de unde. Dacă însă economia este sufocată de măsuri antieconomice, de lipsă de viziune, de incertitudine, de corupție, de lipsa finanțării – de unde să plătească? Mediul de afaceri are nevoie de mesaje și măsuri implementate cu curaj și profesionalism pentru a putea reacționa pozitiv, inclusiv prin plata taxelor. Antreprenorul trebuie să fie principalul aliat al guvernului, un partener – nu un dușman, asa cum este tratat acum. Prezumția de vinovăție este regulă (faci bani, siguri furi taxele…) și nu excepția. Acest lucru trebuie să înceteze.

Gabriel Biriș este partener al casei de avocatură SCPA Biriș Goran