In cel mai recent numar al revistei trimestriale publicate sub egida Institutului de Relatii Internationale si Strategice (IRIS, Paris) apare un studiu interesant, care pledeaza pentru “abordarea profana a conflictelor de dupa Razboiul Rece”.
Georges Corm, economist libanez (si fost ministru de finante) noteaza paradoxul potrivit caruia, desi traim intr-o lume deschisa, analiza conflictelor contemporane se defineste prin utilizarea intensiva a ideologiei, propagandei, a informatiilor false si a unor “valori transcendente” care trebuie “aparate” de agresiunea unor adversari predestinati.
In loc ca spectaculosul progres al telecomunicatiilor sa fi antrenat un plus de finete analitica, acesta pare sa fi devenit doar cutia de rezonanta a unui vocabular politic esentialist, bazat pe simplificari grosolane. Pana la revolutia IT, analizele strategice luau neaparat in calcul factorii antropologici, istorici, geografici, religiosi sau etnici. Disparitia lor din practica uzuala nu este desigur imputabila revolutiei IT ca atare, insa prezentul “reductionism” va fi fost incurajat de ea, fie si prin tentatia de a transmite simultan si masiv mesaje “mobilizatoare”.
Abordarea “profana” recomandata de autor desfide in fond moralizarea si evanghelizarea actelor de analiza a conflictelor. Limbajul consacrat in ultimii ani, mai ales dupa 11 Septembrie, pacatuieste prin exilarea interpretarilor curente intr-o sfera metafizica de cuprins maniheic. E greu sa mai descifrezi geneza geopolitica, demografica sau economica a unui conflict daca prestabilesti, bunaoara, o Axa a Raului. La fel de suspecta ramane si angajarea unui lexic “de natura igienica si savanta”, menit sa manipuleze opinia publica din statele beligerante. A vorbi bunaoara despre “conflicte de joasa intensitate” poate masca eufemistic oroarea inerenta oricarui razboi, fara sa anuleze cumva complexitatea datelor de pe teren. In locul acestor manevre, comunitatea analistilor militari si strategici are datoria de a reabilita demnitatea “analizei multifactoriale”.
E adevarat ca si in perioada bipolarismului se foloseau categorii “ideologizate” (colonialism, imperialism etc.), dar ele vadeau o bogatie semantica menita sa sugereze macar originea politico-economica a conflictelor curente. Tot acel bagaj conceptual a fost insa deconstruit sub presiunea neconservatorismului american, care a vampirizat notiunile de drept din patrimoniul ONU. Astazi, expresii generice precum “vointa comunitatii internationale” denota aservirea intelectuala a secretarilor generali ai ONU fata de viziunea occidentala a “pericolelor” care ameninta umanitatea. Dintr-un asemenea unghi, raportul In Larger Freedom din 2005 consacra simbioza dintre doctrina onusiana si conceptiile politice ale administratiei lui George Bush. Fireste ca analistul libanez se situeaza pe pozitii critice, nu neaparat antiamericane, dar mai apropiate de traditia intelectuala europeana. Partea de (re)sentiment din studiul rezumat aici e transparenta, insa virtutile sale ponderatoare mi se par demne de toata atentia.