Omul de afaceri Iulian Dascălu, cel mai puternic antreprenor din industria centrelor comerciale, considerat “regele mallurilor”, a realizat în 2012 încasări de peste 53 de milioane de euro din exploatarea proiectelor Iulius Mall din Iași, Timișoara, Cluj și Suceava, precum și din mallul proiectului Palas Iași, care a avut șapte luni de funcționare.
Veniturile obținute de Dascălu din malluri sunt cu 28% mai mari comparativ cu 2011, atât datorită deschiderii proiectului Palas în mai 2012, cât și rezultatelor în creștere realizate de fiecare dintre mallurile mai vechi.
“Evoluția ascendentă înregistrată la nivel de grup anul trecut se datorează încasărilor din chiriile procentuale, atragerii de noi branduri cerute de clienți și inaugurării ansamblului multifuncțional Palas Iași”, a precizat pentru ZF Iulian Dascălu, om de afaceri care a mizat peste jumătate de miliard de euro în piața imobiliară.
Cel mai bun mall al rețelei a rămas și anul trecut proiectul Iulius Mall Timișoara, cu încasări de 17,4 mil. euro într-un oraș fără concurență semnificativă, în timp ce “perla” portofoliului, și anume Palas Iași, a adus venituri de 7,6 mil. euro din închirierea spațiilor comerciale, respectiv 2,25 mil. euro din închirierea birourilor.
Pentru 2013 Dascălu și-a propus realizarea unor venituri de peste 60 mil. euro.