Istoria Angliei ajunge și rămâne în conștiința cititorilor prin două filtre extraordinare: tragediile “bătrânului Will”, eposul cavaleresc al lui Walter Scott. I se adaugă al treilea: ficțiuni la feminin semnate de o scriitoare prodigioasă. Philippa Gregory s-a aventurat în teritoriul romanului istoric cu un scop clar: să reviziteze istoria Angliei, din perspectiva unor figuri feminine, insolitând astfel literatura de inspirație istorică, iubită de publicul larg în mod constant în aproape toate epocile, de la romantism încoace.

Autoarea împușcă doi iepuri dintr-un foc: în primul rând, dă turnură nouă, proaspătă unei specii foarte vechi, romanul istoric, focalizând subiectul asupra unor regine cu destine spectaculoase, fulgurante sau tragice, mult mai interesante ca regii despre care s-au scris atâtea studii savante și romane serioase. În al doilea rând, viziunea asupra timpului, evenimentelor și oamenilor este una feminină, căci judecățile sunt ale unor femei perfect conștiente de puținele șanse ce li se oferă și de felul în care pot atrage asupra lor felurite dușmănii.

După romanele dedicate celor două fete Boleyn și năbădăiosului rege Henric al VIII-lea (“Surorile Boleyn” și “Moștenirea Boleyn”), scriitoarea alege o epocă mult mai zbuciumată: războiul celor două roze, în care se înfruntă două case cu drept la tron, York și Lancaster. Philippa Gregory inaugurează o nouă serie, “Cousins’ War” sau “Războiul verilor”, din care au apărut până acum primele două romane “The White Quenn” (2009), “The Red Quenn” (2010), iar al treilea va apărea în 2011: “The Lady of the Rivers”.

Cert, Philippa Gregory știe să-și surprindă cititorii, pentru că deschide fiecare serie nu cu o personalitate spectaculoasă ori faimoasă, dimpotrivă, scoate dintr-o zonă de penumbră, din fundal, o figură ignorată ori prea puțin cunoscută, căreia îi intuiește bogăția potențială și o scoate la lumină. Așa se întâmplă cu Mary, sora cea ștearsă din “Surorile Boleyn” (titlul original anunță clar intenția autoarei: “The Other Boleyn Girl”).

Lucrurile sunt și mai interesante cu Elizabeth Woodville din “Regina Albă”. Poate că doar o documentare serioasă și eficientă i-a relevat-o scriitoarei: cea mai frumoasă descendentă a ducilor de Burgundia, care prețuia tradiția descendenței lor din Melusina, zeița apelor, fiica unei femei judecate pentru vrăjitorie, însă și văduva săracă din mica nobilime de țară, ajunsă peste noapte regina Angliei. În “Nota autoarei”, Philippa Gregory recunoaște că povestea istorisită este în cea mai mare parte realitate, nu ficțiune.

Așa că “Regina Albă” se deosebește de romanele din seria Boleyn prin prezența mitului: și Elizabeth și mama ei își folosesc darul comunicării cu apa și vântul, recurg la magie ca să își împlinească dorințele și destinul, deși de multe ori efectele pe termen lung ale ritului și incantației sunt devastatoare și se întorc împotriva lor, a bărbaților din familie sau chiar a planurilor urzite de ele.

Romanul are un fel de “oglindă magică”: povestea zânei apelor, îndrăgostite de cavaler, jumătate femeie și jumătate pește, sensurile ei reverberează în marile înâmplări prin care trece eroina. Magia este arma femeii, singura cu care a înzestrat-o propria mamă într-un secol în care fetelor li se decidea soarta, fără să aibă dreptul unor alegeri. Frumusețea se însoțește cu inteligență sclipitoare, vizibile când câștigă atenția regelui, când se apără de viol sau când își alege vestimentația discretă pentru prima apariție de regină.

Ca și în dilogia Boleyn, mecanismul puterii se învârte continuu, urcând și coborând pe cei din spițe înrudite și rivale, Lancaster și York. Funcționează în ambele tabere strategia ce face posibil accesul la tron, ambiții și drepturi, calcule meschine și lăcomii uriașe. Marele tăvălug nu cruță pe nimeni, ca în tragediile shakespeariene, îi distruge pe toți pretendenții la tron. Puterea îi smintește pe rând, nu scapă nici măcar urmașa Melusinei, cea devastator de frumoasă.

Philippa Gregory, Regina Albă, traducere din limba engleză de Anacaona Mândrilă-Sonetto, Editura Polirom, 2010, 432 pag.