Iata la ce se rezuma astazi harta economica a Europei: natiunile si regiunile sale se dezvolta cu atat mai bine din punct de vedere economic cu cat sunt situate mai la “periferia continentului”, scrie
Le Figaro.
Aceasta este concluzia la care a ajuns institutul de cercetare BAK cu ocazia colocviului anual cu privire la regiunile Europei. Reuniunea respectiva reprezinta pentru regiunile europene ceea ce “Art Basel”, cel mai important targ mondial de arta contemporana, simbolizeaza pentru galeriile de arta: o confruntare pasnica a performantelor si experientelor economice ale fiecarei tari de pe continentul european.
“Cu o crestere economica anuala medie de 2% intre 2000 si 2004, Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda, Spania, Scandinavia, Europa Centrala si de Est constituie motorasul intregii Europe. Tarile enumerate mai sus au iesit din perioada de recesiune la inceputul acestui mileniu”, subliniaza Christoph Koellreuter, directorul general al BAK.
Exista insa si exceptii. La extrema vestica a vechiului continent, Portugalia nu se poate lauda cu dinamismul care caracterizeaza in prezent regiunile periferice ale Europei.
De asemenea, in sens invers, unele teritorii centrale se numara printre cele mai dinamice tari din Europa. Un exemplu in acest sens este Luxemburgul, care se bazeaza foarte mult pe stiinta si unde isi au sediul doi mastodonti ai industriei farmaceutice mondiale, Novartis si Hoffmann-LaRoche. Totusi, aceste regiuni centrale foarte dinamice din punct de vedere economic se pot numara pe degete.
Desi bine cunoscuta in prezent, aceasta regula a prosperitatii periferice continua sa surprinda. O buna perioada de timp eurocratii au trait cu ideea ca prosperitatea economica se situeaza in centrul continentului. Au gasit chiar si un nume, “banana albastra”, pentru harta desenata in culorile oficiale europene. Aceasta din urma cuprindea tocmai regiunile centrale considerate cele mai prospere: de la Londra la Venetia. Axa cuprindea, bineinteles, Amsterdam Munchen, Zurich, Milano si Paris, putin mai departe.
Dar specialistii si-au schimbat conceptia cu privire la regiunile profitabile intre timp. Accesibilitatea unui teritoriu si a liniilor sale de comunicare cu alte teritorii nu mai constituie un atu din acest punct de vedere.
Ille-deFrance si Prisul raman totusi privilegiate in clasamentul intocmit de BAK, unde se situeaza pe primul loc in ceea ce priveste “gradul de accesibilitate”, inaintea Frankfurtului, Amsterdamului si Londrei. “Dar un oras cu un grad ridicat de accesibilitate semnifica si faptul ca este foarte usor sa te indepartezi de el!”, atentioneaza Christoph Koellreuter.
Dar cu mobilitatea oamenilor, capitalurilor sau a intreprinderilor se confrunta toate regiunile Europei. Asadar, ele trebuie sa gaseasca diferite metode de a atrage si a mentine pe teritoriul lor persoanele, capitalurile si intreprinderile.
“Daca incercam sa facem o comparatie intre performantele economice ale marilor orase europene, reglementarile pietei muncii reprezinta un criteriu demn de luat in considerare: o intreprindere nu isi va deschide o noua filiala daca oficialii sai considera ca legislatia nu le permite inchiderea imediata a filialei respective in cazul unei necesitati”, spune Thomas Schroder, responsabil cu statisticile din domeniul industrial in cadrul BAK.
In ceea ce priveste fiscalitatea, un alt criteriu important pentru concurenta dintre teritoriile Europei, institutul de statistica a tras unele concluzii clasice, dar si surprinzatoare, in acelasi timp. Un nivel scazut al fiscalitatii constituie, fara indoiala, un atu pentru atragerea investitiilor straine. Directorul general al BAK regreta, din acest punct de vedere, ca “federatia germana functioneaza ca un cartel si ca regiunile specifice acesteia nu sunt in masura sa faca fata unei competitii fiscale”.
El ia drept punct de referinta tara sa de origine, Elvetia. Aici taxele fiscale sunt sensibil inferioare celor din restul Europei. Spre exemplu, impozitul pe profit este de numai 20%, in timp ce in restul Europei el este cuprins intre 30% si 35%, cu exceptia Europei de Est si Irlandei, bineinteles, unde impozitul pe profit se situeaza intre 10% si 20%.
In anii ”80, profitul unei intreprinderi era supus unui impozit de 40-50%. Astazi insa, “nivelul taxelor fiscale s-a diminuat considerabil, ca sa nu mai vorbim de numeroasele posibilitati de delocalizare de care profita adesea companiile”, remarca Hansjorg Blochliger, economist in cadrul BAK.
Dar o intreprindere este preocupata, in primul rand, de suma efectiva de care beneficiaza salariatii sai cel mai bine calificati. In prezent, taxele fiscale nete se ridica de la 32% in Zurich sau Luxemburg si pana la 55% in Copenhaga.
Nu trebuie insa sa credem ca prosperitatea economica a unei regiuni se bazeaza pe capacitatea sa de a atrage intreprinderi si cadre internationale. Dupa studiul si comparatia calificarii mainii de lucru, economistii de la BAK au tras concluzia ca “acele cadre cu pregatire medie au un efect mai important asupra succesului economic al unei regiuni decat cele cu pregatire superioara.”
Cadrele cu studii superioare se situeaza la un cu totul alt nivel, acela al cercetarii si stabilirii unei legaturi intre intreprinderile private. Si BAK acorda o importanta deosebita nivelului superior de pregatire.
Trebuie precizat aici ca Luxemburgul, care este foarte mandru de faptul ca a vazut nascandu-se si a adapostit doua dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, a fost traumatizat de-a dreptul la aflarea vestii ca Norvatis isi va transfera centrul de cercetare fundamentala la Boston, Statele Unite, pentru colaborarea cu Harvardul si renumita sa facultate de medicina.
“Facultatile noastre nu pot face fata nivelului ridicat de cercetare, care este realizat, aici, numai in cadrul intreprinderilor”, subliniaza Christoph Koellreuter.
Simbioza universitate-cercetare pe care BAK o considera esentiala, va putea fi realizata foarte curand. Pentru prima data, Scoala Politehnica din Zurich a acceptat sa isi uneasca fortele cu concurenta sa din Luxemburg si sa creeze, pe teritoriul acestuia din urma, un institut universitar consacrat stiintelor vietii. Institutul respectiv ar putea contribui la “renasterea” Novartis si Hoffmann-LaRoche.
Asadar, infrastructura, fiscalitatea, educatia si cooperarea intre universitati si intreprinderi reprezinta cheia succesului unei regiuni.
Pe baza observatiilor cu privire la cele peste 120 de regiuni europene, expertii de la BAK considera ca “mai mult de jumatate din factorii care determina prosperitatea unei regiuni sunt de natura politica”.
Cuplul Paris-Londra, in plina concurenta
Primul oras este orientat spre fenomenul mondializarii, imaginea sa este financiara si liberala. Cel de-al doilea cultiva mai degraba pozitia sa continentala, iar orizontul sau de dezvoltare economica este cuprins in zona euro. Londra si Paris sunt, astfel orasele de referinta ale Europei.
Cele doua capitale europene s-au situat in centrul atentiei institului de statistica BAK deoarece cercul lor de influenta depaseste cu mult limitele lor teritoriale si se pot lauda cu un numar de locuitori, care poate ajunge de la zeci de mii si pana la mai mult de zece milioane.
Cu peste zece milioane de locuitori fiecare, Londra si Paris s-au facut, de-a lungul timpului, remarcate printre marile capitale ale Europei. Nivelul de trai al populatiei din cele doua orase este aproximativ acelasi conform studiilor efectuate de BAK.
Desi ele se situeaza chiar in urma Boston si New York, doua dintre cele mai mari orase din America din punctul de vedere al bogatiei, Londra si Paris depasesc cu mult nivelul mediu european. Un locuitor al Parisului are un venit (PIB pe locuitor) mai mare cu 25% decat ceilalti europeni.
Este insa mult mai greu sa comparam cele doua mari capitale intre ele deoarece Londra este mult mai dinamica din punct de vedere demografic. Populatia marii Londre creste cu 1% in fiecare an, incepand cu 2000, de doua ori mai repede decat in capitala Frantei.
Duncan Melville, un reprezentant al autoritatii administrative din capitala britanica, subliniaza rolul acestui avans al dinamicii populatiei.
“In timpul anilor ”80 si la inceputul anilor ”90, marile orase erau considerate in plin declin economic si sursa tuturor problemelor sociale, a crimelor si a somajului. Acum, acest lucru nu mai este valabil. Populatia Londrei este din nou in crestere, dar cresterea sa economica este chiar mai mare decat cea a intregului Regat Unit”, spune el.
Expertii de la BAK considera dinamismul demografic al unui oras drept un factor pozitiv asupra economiei, unul mai important chiar decat nivelul scazut al somajului.
Ei mai spun ca daca Londra reprezinta un “driver”, adica ea determina cresterea economica a Angliei, si nu invers, Parisul poate fi vazut, mai degraba, ca un “driven”, dezvoltarea orasului fiind determinata de nivelul economiei nationale.
In timpul intregului deceniu ”90, cresterea economica a Ile-de-France a fost sensibil mai scazuta decat cea a intregii tari (1,5%, respectiv 1,9% pe an). Lucrurile s-au reechilibrat, in schimb, dupa anul 2000, dar rata de crestere economica a scazut (1,4%), din nefericire. In ceea ce priveste capitala britanica, ea a inregistrat o crestere economica de 3% dupa anul 2000.
Bernard Morel descrie specificul economic al Parisului din punct de vedere economic: “Mediul de lucru din Paris prezinta cea mai mare proportie de persoane cu studii superioare in industrie (45%), dar, in acelasi timp, aceasta regiune a Frantei a pierdut o buna parte din locurile de munca din acest domeniu, respectiv o scadere de 23,6% in perioada 1990-1999.”
Industria franceza, in ansamblul sau, a inregistrat o scadere de 8,3% a locurilor de munca, in decursul anilor ”90, si de numai 28% in ceea ce priveste personalul cu un nivel inalt de pregatire profesionala. Iata dovada ca procesul de dezindustrializare nu constituie apanajul sectoarelor cu o valoare adaugata mica si cu un personal slab calificat.
Inscrierea Parisului in competitia pentru organizarea Jocurilor Olimpice nu a reprezentat o surpriza. Insa Parisul nu a lasat deoparte nici activitatile pentru dezvoltarea domeniului automobilistic sau cel stiintific, dovada ca nu a uitat de “batrana industrie”. In orice caz, in nici unul dintre aceste domenii, competitia cu Londra nu s-a incheiat.
Inegalitatile se vor accentua
Ele ofera salarii mai mici si sunt gata sa puna la dispozitie conditii fiscale avantajoase. Astfel se pot caracteriza tarile Europei Centrale si de Est. Polonia si Ungaria au un PIB pe locuitor foarte scazut, care se compenseaza insa printr-o rata a cresterii economice foarte ridicata.
Aceasta teorie a ajustarii ratei de crestere economica nu se verifica nici pe departe in regiunile vechii Europe. Aici, teritoriile si orasele care au atins deja cele mai bune rezultate in ceea ce priveste dezvoltarea economica pot inregistra, in aceeasi masura, si rate de crestere superioare. Acesta este si cazul Luxemburgului si al Elvetiei.
Pe de alta parte, Italia, care oricum se situa in urma celorlalte state europene, are un ritm de crestere economica foarte scazut.
Nivelul de dezvoltare al regiunii franceze Alsacia, precum si cel al Madridului sunt identice cu nivelul mediu al tuturor tarilor europene. Totusi, cresterea economica a Alsaciei este mult mai lenta decat cea specifica capitalei spaniole, care a beneficiat de o rata anuala de crestere de 3% intre 2000 si 2004, de doua ori mai mare decat ritmul de crestere al economiei intregii Europe.
Aceste diferente denota, in opinia expertilor de la BAK, complexitatea mecanismelor de dezvoltare economica. Regiunea care va sti cel mai bine sa favorizeze sectoarele viitorului, precum stiintele vietii, va fi automat capabila sa isi guverneze impozitele si sa atraga un numar mare de investitori.
alina.vasilca@zf.ro
Un pas nou spre o Europa fiscala
Dupa succesiunea de raspunsuri negative ale francezilor si, apoi ale olandezilor, in urma referendumului cu privire la Constitutia Europeana, ideea unei Europe fiscale pare mult prea indepartata, scrie cotidianul francez Le Figaro. Si totusi nu este totul pierdut. In mai putin de o luna, cooperarea fiscala intre tarile Uniunii Europene se va accentua.
Regulile jocului se vor schimba incepand cu 1 iulie 2005, o data cu intrarea in vigoare a unei directive europene cu privire la economisire. Scopul acesteia este acela de a limita evaziunea fiscala si de a castiga transparenta.
Statele membre, care nu vor accepta schimbul de informatii cu privire la economiile obtinute de persoane nerezidente in interiorul granitelor statului respectiv, vor fi obligate sa plateasca o taxa. “Aceasta taxa poate fi considerata pretul clandestinitatii”, apreciaza Jean-Yves Mercier, avocat si asociat in cadrul biroului de avocatura CMS Bureau Francis Lefebvre. Austria, Belgia si Luxemburg vor achita aceasta taxa. Mai multe tari considerate un adevarat paradis fiscal au acceptat sa incheie acordul respectiv. Printre ele se numara, in mod evident, si Elvetia si Monaco. In consecinta, un francez care detine obligatiuni in Elvetia va fi nevoit sa cedeze o parte din veniturile pe care le obtine prin intermediul acelor obligatiuni statului sursa. Asadar, el nu va mai primi in totalitate venitul sau obligatar, ci doar 85% din acesta. Aceasta se va intampla, bineinteles, numai in cazul in care el nu a optat pentru “un schimb de informatii”, ceea ce este putin probabil avand in vedere ca Elvetia este “cautata” pentru sistemul sau bancar tocmai datorita asigurarii confidentialitatii.
Insa, aceasta cooperare fiscala va incepe incetul cu incetul. In primii trei ani de la punerea in vigoare a legii, taxa catre tara sursa va fi de 15%. Ea va trece la 20% in 2008 si la 35% in 2011. “Taxa de 35% este abuziva si nu vrea decat sa oblige statele recalcitrante sa accepte transparenta”, spune Jean-Yves Mercier.
Dar oare va reusi acest prim pas spre o Europa fiscala sa mute muntii din loc? Fara indoiala ca nu va reusi, cel putin nu in prima perioada. “Reforma nu ar trebui sa antreneze deplasari masive de capital, cel putin atata timp cat taxa se va mentine la nivelul de 15% si rata dobanzii nu este foarte puternica”, estimeaza Urs Roth, presedintele comitetului executiv al Asociatiei Bancherilor din Elvetia.
In schimb, in 2011, lucrurile vor sta cu totul altfel.
“Exista pericolul ca atunci cea mai mare parte a capitalurilor sa se deplaseze spre Asia sau Canada”, a adaugat Urs Roth. Acesta crede ca ar trebui sa se poarte negocieri cu Hongkongul si Singapore pentru a preveni acest fenomen.
Siguranta pe termen scurt afisata de promulgatorii acestei taxe se explica si prin sfera de aplicare a noii reglementari. Veniturile detinatorilor de actiuni nu intra in sfera de aplicare si nici titlurile detinute de trusturi sau parteneriate.
“Este un test pentru schimbul de informatii in cadrul Uniunii Europene in vederea unei mai bune combateri a evaziunii fiscale. Chiar in conditiile crizei Constitutiei Europene, nimic nu opreste statele membre sa accelereze procesul de armonizare fiscala a zonei euro, explica Jerome Barre, avocat in cadrul biroului Ernst & Young. Alina Vasilca