Sub noua directie a Beatricei Rancea, Teatrul National din Constanta deschide sezonul cu un spectacol Shakespeare, in regia lui Paul Bargetto. Director fondator al companiei East River Commedia, New York, discipol al lui Andrei Serban, tanarul artist american tocmai a fost declarat de catre New York Innovative Theater regizorul anului, spectacolul sau, Mrozek, fiind cotat drept spectacolul anului, iar protagonistul, Troz Lavallee, cel mai bun actor al anului.
– V-ati format propria companie teatrala inca din timpul studentiei la Universitatea Columbia. Pentru ce?
– Pentru a realiza teatrul pe care imi place sa-l vad. In general, gasesc stilul de teatru practicat in America destul de conservator. Dar se cuvine inteleasa presiunea economica asupra teatrului… Pentru mine, insa, teatrul e locul unde esti chemat pentru a crea. Unde iti pierzi propria cale si te gasesti in fata unor intrebari la care nu exista intotdeauna un raspuns.
– De aceea ati ales sa fiti regizor?
– Mai intai am fost actor. Tatal meu a fost regizor, am crescut in teatru. Cand mi-am luat diploma de actor, jucam deja de vreo 24 de ani. Intre timp, incepusem sa explorez diverse directii creatoare si actoria incepuse sa-si piarda semnificatia pentru mine. Calea potrivita a fost sa devin regizor. Marturisesc ca repetitia mi-a placut intotdeauna ca actor, iar ca regizor imi place si mai mult. E un recipient al creatiei, e timpul si locul magic in care totul devine posibil.
– Dar relatia cu publicul?
– Din cauza faptului ca nu se inregistreaza ceea ce doreste publicul, ca publicul nu e implicat in spectacol, cred eu ca nu reuseste catharsisul pe care ni-l promite tragedia. Sa observam, de altfel, ca intregul teatru are legatura cu catharsisul. Iar rasul, care il face pe spectator parte a evenimentului teatral, am descoperit eu ca deschide calea spre catharsis. Acum doi-trei ani, Peter Brook a produs, la Brooklyn Academy of Music, un Hamlet extraordinar. O revelatie pentru mine! Hamlet era tratat ca persoana de o incredibila inteligenta, cu un minunat simt al umorului, un om care-si ironiza propria conditie, fiind totodata izolat si neinteles de nimeni. Un desavarsit outsider, facand singur haz de asta – si nu figura tragica si chinuita la care ne asteptam. Personajele celelalte apareau absurde, egoiste, stupide, arogante, absolut rizibile. Spectatorii au ras de la inceputul la sfarsitul piesei. La final, cand Hamlet moare, publicul e devastat.
– Spectatorii devenisera atat de vulnerabili?
– Exact. Oamenii au ras atata, aveau inima deschisa, garda jos, erau implicati. Hamlet ajunsese sa le placa, il iubeau – iar disparitia finala a fost pentru ei o veritabila pierdere. Cand spectatorii sunt adusi atat de aproape de problema – fiindca au ras de actori, s-au imprietenit, au avut un gen de traire impreuna -, cand se trezesc in fata adevaratei probleme, nu mai au distanta care sa le permita o privire detasata. Mrozek, cu simplitatea lui de banda desenata, cu aceasta simplitate inselatoare, e un autor prin care, am avut revelatia, se poate merge spre catharsis. Este ceea ce s-a intamplat in spectacolul nostru de la East Rover Commedia, premiat in aceasta toamna.
– Acum pregatiti Imblanzirea scorpiei la Constanta. Cum se inscrie Shakespeare in viziunea dumneavoastra?
– Shakespeare are foarte multe de spus despre conditia umana, poate mai ales in comedii. A trebuit retradusa piesa, lucru realizat in colaborare cu Saviana Stanescu, excelenta autoare dramatica, si cu actorii teatrului constantean. Ideea a fost de a apropia textul atat de original, cat si de contemporaneitatea romaneasca. Orice piesa faci, cred, ea trebuie sa contina suficient material familiar publicului, pentru ca acesta sa-l inteleaga si sa dezvolte empatie. Oferind ceea ce e familiar, te poti intoarce apoi sa transformi familiarul in straniu. E un schimb care mi se pare intotdeauna extrem de interesant. Odata definind natura personajelor, nu-i nevoie sa cauti departe ca sa descoperi oameni asemanatori personajelor shakespeariene si in societatea romaneasca. Exista – si acesta nu e singurul exemplu – grupul de personaje foarte instarite si exista restul personajelor, servitori, aspiranti, care vor sa faca rost de bani… Bogatii din piesa sunt intriganti, vulgari, ceea ce cred ca se poate recunoaste aici ca facand parte din perioada de capitalism de tip cowboy, cand bunurile statului au fost vandute si cumparate de oamenii aflati in pozitii ce le-au permis asta, astfel incat marele sclavaj al comunismului a fost urmat de marele jaf de dupa.
– Ce sentimente va trezeste Constanta?
– L-am citit pe Ovidiu si scrisorile lui din Tomis. E o anumita calitate in Constanta si, indraznesc sa spun, in alte parti ale Romaniei: Romania e o tara complicata! E periculos sa faci generalizari, dar as spune ca este barbara, in sensul ca nu e doar occidentala. Mai exact, e occidentala, insa are si o alta latura. Se simte prezenta Medeei, vezi calitatea magica, irationala, care apare aici mult mai aproape de suprafata, decat ai sa gasesti in Manhattan sau la Berlin sau prin alte locuri din Occident. Exista o insusire anarhica. Si un gen de mentalitate a Balcanilor: loialitate si razbunare. Ca occidental pragmatic, descoperi ca navigatia in acest teritoriu poate fi inselatoare. Observ un gen de suspiciune structurala, sunt banuite cele mai rele intentii, se poate ajunge destul de lesne la situatii explozive. Am intalnit asta si in Turcia. Vor fi, desigur, intotdeauna uimitoare pentru un american vociferarile si tipetele pentru lucruri ce par niste maruntisuri. Asemenea izbucniri emotionale se intampla in America doar cand cineva e beat! Apoi, e un mecanism al favorurilor si obligatiilor care ti-e foarte strain cand vii din mercenarul New York. Dar, in acelasi timp, gasesti mai multa afectiune si generozitate decat e obisnuit in America, ceea ce e minunat. Am descoperit un mare talent al oamenilor in a se bucura de lucrurile simple ale vietii, de mancare, de conversatie… Cat timp am fost aici, mi s-aparut ca lumea traieste momentul. Fiind om de teatru, mie asta mi se pare extraordinar. Desi observ ca oamenii se proiecteaza foarte mult si in trecut, mai ales din cauza traumelor din in timpul comunismului lui Ceausescu.
– Cum se vad lucrurile cand te afli in teatrul experimental american?
– Cred ca forta teatrului american – si vorbesc aici mai ales de zona mea de teatru experimental off Broadway – sta in capacitatea lui novatoare. Un lucru minunat pentru noi este ca nu ne e teama sa experimentam, sa impingem foarte mult limitele. Trecem de la un proiect la altul, fara sprijin de la stat – in cazul meu, acesta nu exista deloc. Ceea ce creeaza un apetit, o foame, un fel de disciplina maniacala pentru a supravietui. Cred ca efortul nostru sfarseste prin a duce mult mai departe ceea ce facem decat, poate, daca viata ne-ar fi mai usoara. La New York se nasc exceptionale trupe experimentale. New York-ul e punctul de destinatie pentru cel mai buni, cel mai indraznet, cel mai important teatru din intreaga lume. Asta a avut un impact asupra mea in formarea unei estetici cosmopolite. Si e sensul marelui oras, unde se petrec toate ciocnirile de culturi, limbaje, idei.