Rand Sherif, CEO-ul celui mai mare distribuitor de bunuri de larg consum – Interbrands – a decis să excludă practicile corporatiste de management în compania sa, ceea ce i-a adus o fluctuație redusă de personal, mai ales în structurile din top management.

“Am fost în lumea corporate, însă am părăsit-o pentru a aplica un model de management prin care, în opinia mea, afacerile se fac în cel mai eficient și distractiv mod. Nu folosim memos, prezentări Power Point sau e-mailuri. Rezolvăm problemele și ne gândim la soluții prin conversație, fie la birou, fie în zona de fumat sau în cafenea. Nu avem nevoie de ședințe zilnice, anul trecut am făcut câte o ședință, în medie, o dată la două luni”, a spus Sherif, un executiv care are pe mână anual 1,5 miliarde de euro și care are un birou obișnuit, ca al oricărui alt angajat, într-o încăpere cu birouri open space.

Majoritatea angajaților din top management au fost promovați intern, în timp ce multinaționalele apelează adesea la firme de executive search pentru găsirea executivilor de top. De asemenea, jumătate din echipa de top management a Interbrands și-a început cariera în vânzări, de aici provenind și focusul companiei pe strategii de motivare a angajaților din acest departament.

Rand Sherif este CEO-ul Interbrands din anul 1999, el lucrând anterior la producătorul de țigarete Philip Morris, ultimele sale trei poziții în cadrul companiei implicând responsabilități de coordonare a activităților în diferite regiuni geografice. Cea mai importantă dintre acestea a fost cea de Area Director Africa (1991-1996). Sherif a urmat timp de doi ani cursurile universității St. Andrews din Scoția, însă a renunțat la studiile universitare pentru a -și lua “un job real” – după cum spune el – intrând în compania Philip Morris.

Interbrands este cea mai mare firmă de distribuție FMCG de pe piața locală, cu vânzări nete 489 mil. lei anul trecut (115 mil.euro), în creștere cu 15% față de anul anterior. Compania a intermediat vânzări de produse în valoare de 6,5 mld. lei (peste 1,5 mld. euro), cu 25% mai mult față de anul anterior, pe fondul reducerii contrabandei de pe piața țigaretelor.

Interbrands este distribuitorul țigărilor Kent (produse de British American Tobacco, liderul pieței locale de țigarete) încă din 1997, ulterior compania extinzându-și portofoliul de clienți, distribuind produse ale unor companii precum Kotanyi, Procter&Gamble, Henkel, Nestlé Nutrition, Love Plus, Tchibo, 3M, Comceh, Kraft Foods sau Angelli.

După trei ani de criză, compania a avut un profit net de peste un milion de euro, după ce în 2010 a avut pierderi de peste 1,1 milioane de euro. Compania avea 1.944 de angajați la finele anului trecut.

Printre competitorii companiei se mai află distribuitorii Top Brands Distribution sau Simba Invest.