Reînnoirile de contracte pentru spații logistice și de depozitare au însumat în primul semestru 80.000 de metri pătrați, nivel record pentru piața românească, datorită numărului mare de contracte semnate în 2008-2009, cu o durată de cinci ani, potrivit companiei de consultanță imobiliară CBRE. „De asemenea, activitatea totală de tranzacționare în intervalul ianuarie – iunie a fost intensă, ajungând la circa 153.000 mp, cel mai mare nivel înregistrat din semestrul 1 2011 până în prezent. Activitatea totală de tranzacționare în București a însumat peste 99.400 mp în prima jumătate a anului“, se arată într-un comunicat al companiei. În perioada analizată au fost realizate 24 de tranzacții, cu o suprafață medie de 6.400 mp. Cererea la nivelul țării a fost de peste 44.000 mp în primele șase luni ale anului, în creștere cu 42% față de semestrul precedent, însă în scădere cu 22% față de primul semestru al anului 2012.

Bucureștiul deține 40% din cererea înregistrată la nivel național, fiind urmat de Timișoara (24%), Ploiești (21%) și Brașov (13%). Cererea este dominată de contracte de închiriere în clădiri de clasa A, 90% din tranzacții fiind semnate în astfel de clădiri. Totuși, stocul de spații logistice și de depozitare moderne a rămas la același nivel ca și cel de la finalul anului trecut, 980.000 mp, întrucât nu s-au livrat spații noi în primele șase luni din 2013. Acest stoc este împărțit în 26 de parcuri logistice, localizate în special în jurul Capitalei, cu o suprafață închiriabilă medie de peste 37.000 mp. Câteva proiecte sunt dezvoltate și în diverse zone din țară, de către companii internaționale și locale precum Graells&Llonch (Turda), VGP (Timișoara) sau Tester (Iași).

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.08.2013