Rembrandt și îndrăzneața lui fiică/ de Elisabeta Lăsconi

Clarobscurul din tablourile lui Rembrandt a revoluționat pictura în secolul al XVII-lea, și astăzi clarobscurul din biografia lui și din viețile altor mari artiști a generat o altfel de revoluție, aproape invizibilă în literatură: a apărut și proliferează o formulă de roman ce explorează episoadele din care s-au născut capodopere.

Așa s-a născut o mică bijuterie ce explică un tablou misterios al lui Vermeer – Fata cu cercel de perlă de Tracy Chevalier. Scriitoarea mărturisea că a avut multă vreme sub o ochi o reproducere a tabloului, că atât chipul fetei cu turban albastru (cum mai este numit tabloul), surâsul ei i-a dezlănțuit mai întâi imaginația, apoi interesul documentar. Un fenomen similar a trăit Lynn Cullen, care, s-a simțit atrasă de două tablouri de Rembrandt: Batșeba – portretul Hendrickjei Stoffels, a cărei privire îndurerată îți frânge sufletul și după atâtea secole, și portretul lui Nicolas Bruyning, tânărul cu zâmbet nostalgic și chip fermecător. Lynn Cullen a cercetat viața pictorului și istoria Amsterdamului vremii, intrigată de Hendrickjie Stoffels, care i-a fost soție doar după legea firii (astăzi termenul adecvat ar fi cel de concubină), de copiii lui Rembrandt, de scandalurile care i-au însoțit creațiile, ca și personalitatea ieșită din comun în epocă. A făcut din Cornelia, fiica Hendrickjei, eroină și narator în “Eu sunt fiica lui Rembrandt”*, evocând împrejurările în care a pictat Rembrandt cele două tablouri ce au fascinat-o. Personajul ce acaparează este Rembrandt, sfidător și convins că harul său ține de voința lui Dumnezeu, cu ochiul atent la dramele din jur, transpuse în portrete zguduitoare. Toți se rotesc în jurul lui, atrași parcă de o forță magnetică: Titus, fiul iubit, dar fără talent la pictură, Cornelia – fiica atât de profundă și îndrăzneață, Neel – ucenicul devotat. Nu pot și nici nu vor să iasă de pe orbitele ce-i țin prizonierii lui Rembrandt. Cornelia își urmărește și-și ajută tatăl, tot ea îl judecă sever pentru ce a făcut sau n-a făcut în trecut: nu s-a căsătorit cu mama ei, supunând-o astfel oprobiului public, privită de toți orășenii de vază ca târfă, a pictat-o dezbrăcată într-un tablou ce rămâne ascuns de ochii tuturor, iar când ciuma i-a răpit mama, nu a plătit ca bătaia clopotelor să-i anunțe moartea, iar pe ea însăși a condamnat-o la condiția de bastardă. Romanul narează întâmplările din viața Corneliei, care, la 14 ani începe să se maturizeze prin câteva experiențe decisive. Mai întâi, Titus, fratele adorat și prietenul ei cel mai bun părăsește casa, căci se căsătorește cu Magdalena, dintr-o familie bogată de negustori și pleacă să locuiască în Casa cu solzi aurii. Îl întâlnește pe Carel Bruyning, care vrea să fie pictor, dar tatăl îi cere să preia afacerile familiei, iar frumusețea și inocența celor 16 ani ai lui o fac pe Cornelia să trăiască farmecul primei iubiri. Mici întâmplări din copilăria Corneliei pun în lumină episoadele dramatice din biografia lui Rembrandt: sfidarea convențiilor duce la marginalizarea lui, curajul lui de a picta într-o nouă manieră, în pastă groasă de culoare, contrariază gustul comun, comenzile se tot răresc, conștiința propriei valori și luciditatea îl determină să înțeleagă mai bine decât toți momentele de grație când poate picta. Romanul are o cheie picturală, dezvăluind câte ceva din marile creații ale lui Rembrandt și ideile sale despre semnficația luminii: “Rondul de noapte” și “Batșeba” ascunsă în pod, autoportretele incisive. A doua cheie este muzicală: bat clopotele bisericilor în momente decisive, bătaia lor punctează nenorociri aduse de ciumă și întâlniri de dragoste. A treia cheie este mai subtilă, simbolică: trandafirii și colierul de coral, motanul Tijger și rațuștele de pe canal. Lui Lynn Cullen i-a reușit un roman fremătând de nuanțe și arome, de sonorități blânde și percepții tactile ori gustative. Iar tehnica îndrăzneață de construire a lumii și personajelor amintește de Rembrandt și al său clarobscur. *) Lynn Cullen, Eu sunt fiica lui Rembrandt, traducere din limba engleză de Natima Mândrilă, Editura Polirom, 2012, 248 pag.