Mihai Bordeanu, director de marketing pentru mărcile Dacia și Renault, se așteaptă la o creștere a vânzărilor în luna decembrie, pe fondul continuării programului “Rabla”. În lipsa acestuia însă vânzările ar fi ajuns la numai 3.500 de mașini, adică o scădere cu 70% față de perioada similară a anului trecut.

“Decembrie pare să fie peste estimările inițiale deoarece programul Rabla a fost prelungit. Altfel, în decembrie am fi văzut un nou record negativ, undeva la nivelul din ianuarie-februarie”, a subliniat Bordeanu, 35 de ani. Pe de altă parte, unul din dezavantajele prelungirii valabilității voucherelor reprezintă faptul că în piață prețul tichetelor a urcat chiar și la peste 2.000 de lei, după ce înainte de data de 18 noiembrie, atunci când ar fi trebuit să fie ultima săptămână a programului, prețul acestoră scăzuse la mai puțin de 500 de lei.

“Acum pe final de an voucherele sunt tot mai greu de găsit, iar prețurile acestora au crescut chiar și la 500-600 de euro, adică la același nivel ca în primăvară, la începutul programului”, a spus Mihai Bordeanu.

În ceea ce privește rezultatul Renault, marca franceză va încheia anul cu vânzări de peste 9.000 de autoturisme, în scădere cu 11% față de anul trecut, valoare aferentă unei cote de piață de aproximativ 8%, potrivit oficialilor companiei.

“Dacă vom fi numărul unu în topul mărcilor de import, rămâne de văzut deoarece diferențele sunt de ordinul sutelor de mașini între brandurile din top. Acum ne concentrăm pe imagine și vom pregăti și lansarea mașinilor electrice”, a spus Bordeanu.

La nivelul primelor zece luni ale acestui an, cea mai bine vândută marcă de import era Volkswagen, cu peste 7.200 de autoturisme vândute, urmată de Renault cu 7.100 de unități și Skoda cu circa 6.800, potrivit statisticilor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

Începând de anul viitor, Renault se va reorienta în ceea ce privește strategia discounturilor, potrivit directorului de marketing, în condițiile în care în prezent cam toate mărcile auto își promovează mașinile aproape exclusiv prin intermediul prețului.

“Discounturile nu vor dispărea niciodată, dar ceea ce va dispărea cel puțin din oferta Renault este discountul «strigat»”.

Una este reducerea pe care o primești în showroom, într-o discuție particulară cu consultantul de vânzări, alta este cea care este afișată pe parbrizele mașinilor sau pe showroomuri. Noi am încercat să le evităm și nu le recomandăm deoarece afectează imaginea, noi vindem mașini nu discounturi.” Pentru anul viitor Mihai Bordeanu, care a intrat în acest an în echipa comercială a Renault, vede o creștere ușoară față de 2010, care va fi mai “vizibilă” în a doua jumătate a anului, atunci când și transportatorii de pe piața locală văd o creștere a consumului.